Confidenţialitate


Ministerul Justiţiei a transmis documentele pentru extrădarea lui Radu Mazăre din Madagascar | AUDIO


Ministerul Justiţiei a transmis documentele pentru extrădarea lui Radu Mazăre din Madagascar | AUDIO

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a anunțat, luni, că instituția pe care o conduce a transmis documentele necesare în vederea extrădării fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, din Madagascar, luni la ora 09.00 acestea fiind primite de ministerul Justiției din Madagscar.

“La ora 8.00, dosarul a fost predat Ministerului Afacerilor Externe, iar la ora 9.00 dosarul a fost predat autorităților din Madagascar. Dosarul cuprinde cererea de extrădare precum și toate datele. După cum știți, măsura arestării provizorii a fost dispusă de autoritățile din Madagascar pe o perioadă de 6 zile. Colegii mei au reușit să pregătească dosarul în doar 48 de ore. Dosarul complet de extrădare a foast sigilat de mine personal pe 11 mai, iar ulterior a fost predat Ministerul de Externe și apoi autorităților din Madagascar”, a declarat Ana Birchall, la ministerul Justiției.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul interimar al Justiției a precizat că dosarul a fost trimis concomitent și în format electronic la Ministerul Justiției din Madagascar.

“Biroul Interpol a confirmat că a fost primită întreaga documentație. Aceste documente au fost predate personal în această dimineață, avem și confirmarea de primire reprezentanțiilor Ministerului Justiției și de Externe din Madagascar. Rămânem în contact cu autoritățile din Madagascar pentru orice informații vor mai fi necesare”, a mai spus Ana Birchall.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Luni era ultima zi când Ministerul Justiției trebuia să trimită documentele necesare extrădării lui Radu Mazăre din Madagascar. Încă de vineri, când Curtea de Apel București a expediat către Ministerul Justiției documentele prin care s-a constatat îndeplinirea condiţiilor legale, Ana Birchall a anunțat că sunt 600 de pagini de tradus.

Birchall a explicat cadrul legal care va fi aplicat pentru aducerea în țară a lui Radu Mazăre: „Covenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, semnată la Palermo, în anul 2000, ratificată prin legea 365/2002. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. (…) Republica Madagascar este parte la ambele convenţii. În ceea ce priveşte cadrul legal intern, acesta este reprezentat de titlul 2 din legea 302 din 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată cu modificările şi completările ulterioare, colaborată cu dispoziţiile Codului de Procedură Penală al României”.

Fostul edil are de executat o condamnare definitivă: judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei. Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

Două zile au avut la dispoziţie angajaţii Ministerului Justiţie să traducă cele 600 de pagini ale dosarului Radu Mazare, documente emise de Curtea de Apel Bucureşti.

Documentele au rolul de a dovedi că există condiiţiile pentru ca fostul primar al Constanţei, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor fictive de terenuri de pe faleza din Constanța, să fie extrădat în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

România nu are acord de extrădare cu Madagascar, există Mazare poate fi extrădat din Madagascar în baza a două convenții internaționale, asumate şi de Madagascar.

Fostul primar al Constantei a fugit din Romania la sfârşitul anului 2017, în timp ce se afla sub control judiciar.


Ultimele stiri
Premierul desemnat, mesaj după dezbatere: „Guvernul Bolojan a aprins lumina, iar guvernul pe care îl propun va ține…

Fundația TEILOR acordă o bursă de 1.000 de euro unui tânăr cu rezultate academice excepționale (P)

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…

Nicușor Dan, primit de președintele Cehiei la Praga. Vizita are loc în ziua votului pentru Guvernul Mureșan |…

Accesul românilor la rețeaua publică de apă a crescut în 2025 cu doar 0,6%, față de 2024. Diferențe…

Giganții AI din SUA semnează un acord de autoreglementare la Casa Albă. Trump redenumește oficial AI în „Superinteligență”…

Alertă de securitate la bordul unui avion Flydubai care zbura spre Tel Aviv. Aeronava a aterizat în siguranță…

Marocul va avea pentru prima dată o femeie în fruntea guvernului. Fatima Ezzahra El Mansouri, desemnată pentru formarea…

Craiova: Ultimele pregătiri pentru Târgul de Crăciun din acest an. Tema ediției din 2026 va fi „Tărâmul elfilor”…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează