Confidenţialitate


Ministerul Investițiilor: Comisia Europeană este de acord cu optimizarea PNRR-ului


Ministerul Investițiilor: Comisia Europeană este de acord cu optimizarea PNRR-ului

Comisia Europeană este de acord cu optimizarea PNRR-ului, pentru ca investițiile asumate de România să fie cât mai fidele nevoilor imediate ale cetățenilor, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

O delegație condusă de ministrul Marcel Boloș a efectuat, în perioada 10-13 octombrie, o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul căreia au avut loc întrevederi cu înalți reprezentanți ai Comisiei Europene.

“Scopul deplasării a fost consultarea experților Executivului European în vederea atingerii potențialului maxim pentru oportunitățile de investiții pe care România le are prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prezentarea propunerilor pe care țara noastră le are pentru REPowerEU și avansarea discuțiilor necesare pentru ca toate Programele aferente Politicii de Coeziune 2021-2027 să fie aprobate în acest an”, potrivit unui comunicat.

Pe durata vizitei, au avut loc întrevederi cu vice-președintele Executiv al Comisiei, Margrethe Vestager, directorul general al Task Force Recovery, Celine Gauer, și directorul general adjunct al DG ECFIN, Declan Constello. De asemenea, delegația României a discutat cu Comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, pe tema aprobării programelor finanțate din FSE+ pentru perioada 2021-2027.

„Sunt convins că oficialii Comisiei Europene ne vor sprijini să valorificăm la maxim potențialul investițiilor pe care le poate implementa România, care, pe termen lung, să însemne îmbunătățirea calității vieții cetățenilor noștri. Suntem angrenaţi într-un proces de colaborare permanent pentru ca fiecare cent din banii europeni de care dispunem să meargă țintit către investițiile de care avem acum nevoie. Printre cele mai importante aspecte ale discuțiilor s-au numărat pregătirea cererii de plată numărul doi aferentă PNRR, aprobarea în acest an a tuturor Programelor aferente 2021-2027 și propunerile de investiții în domeniul energiei, respectiv consolidării independenței energetice pentru REPowerEU”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Delegația MIPE a avut o întrevedere și cu europarlamentarii români de la Bruxelles, în care au discutat despre aspectele necesare pentru a asigura coordonarea eforturilor de relansare economică.

“Ministrul Marcel Boloș și-a exprimat aprecierea față de rolul deosebit pe care aceștia îl au în reprezentarea intereselor de dezvoltare ale României. Discuțiile s-au axat pe prezentarea propunerilor de investiții aferente REPowerEU, stadiul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și pe măsurile ce urmează a fi întreprinse ca implementarea programelor operaționale aferente exercițiului financiar 2021-2027 să înceapă cât mai curând prin consultarea publică a ghidurilor și lansarea apelurilor de proiecte aferente acestora”, adaugă comunicatul.


Ultimele stiri
O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…

Siegfried Mureșan respinge apelul PSD privind construirea unei majorități: „Nu, mulțumim! PNL este în totală antiteză cu PSD”



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează