Confidenţialitate


Ministerul Educației va sesiza organele de urmărire penală cu privire la transferurile elevilor de clasa a IX-a din județul Suceava


Ministerul Educației va sesiza organele de urmărire penală cu privire la transferurile elevilor de clasa a IX-a din județul Suceava

Ministerul Educației va sesiza organele de urmărire penală în cazul suspiciunilor de fraudă privind admiterea în liceu în județul Suceava.  Peste 300 de elevi au fost transferați în licee unde ultima medie de admitere a fost mai mare decât notele obținute de aceștia la evaluare. Este concluzia Corpului de Control al Ministerului în urma verificărilor făcute.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat pentru HotNews.ro că a aprobat raportul Corpului de Control cu măsurile propuse.

Raportul arată că în județul suceava dintre cele 386 de cereri aprobate doar 38 au îndeplinit criteriul de medie. Alte 12 cereri aprobate au reprezentat cazuri de tripleți sau gemeni, 2 cereri aprobate pe motiv vocațional și alte două au reprezentat cazuri medicale severe. 332 de cereri aprobate nu au nicio justificare și cel mai probabil vor fi anulate. Au fost transferați elevi cu media 4.20 în licee unde ultima medie de admitere a fost peste 6, după cum a precizat ministrul Educației.

După județul Suceava, Corpul de Control al ministrului Educației va merge astăzi în Bihor, Brăila și Prahova, iar mâine la Inspectoratul Școlar Județean Neamț. Rapoartele pentru aceste județe vor fi finalizate joi.

 


Ultimele stiri
Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…