Confidenţialitate


Ministerul de Interne și Ministerul Muncii vor să angajeze mii de persoane


Ministerul de Interne și Ministerul Muncii vor să angajeze mii de persoane

Ministerul de Interne are nevoie acută de ofițeri de poliție, fapt pentru care vrea să accepte la un master ce va fi înființat absolvenți ai altor facultăți decât Academia proprie.

Iar Ministrul Muncii vrea să angajaze o mie de oameni pentru recalcularea pensiilor de stat.

Ministerul de Interne are în acest moment un deficit de personal de peste 20.000 de oameni, adică aproximativ 15 % dintre posturi nu sunt ocupate.

Așa că vrea ca Academia de Poliție să înființeze urgent un program de masterat menit să formeze ofițeri la care se pot prezenta absolvenți de facultăți care au asigurat o formare necesară structurilor proprii.

Masterul ar urma să fie înființat chiar din această toamnă.

Ministerul de Interne atrage atenția că Poliția și alte structuri au mari probleme în indeplinirea sarcinilor, iar pe de altă parte, se află în situația de a „suprasolicita” angajații cu activități și misiuni suplimentare, care nu pot fi îndeplinite la standarde de performanță corespunzătoare.

Și Casa de Pensii va recruta o mie de persoae care să următorii 2 ani, să recalculeze aproape 5 milioane de pensii.

Instituția vrea să digitalizeze și toate dosarele de pensioanare ale românilor.

Anca Grădinaru

 

 


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează