Confidenţialitate


Ministerul de Interne anunță reguli noi pentru obținerea vizei de flotant | AUDIO


Ministerul de Interne anunță reguli noi pentru obținerea vizei de flotant | AUDIO

În contextul alegerilor locale din 27 septembrie, Ministerul de Interne anunță reguli noi pentru obținerea vizei de flotant.

Solicitantul trebuie să demonstreze că stă cel puțin 15 zile la acel domiciliu, dar și să completeze o declarație pe proprie răspundere privitoare la motivul pentru care cere schimbarea domiciliului.

Dacă la aceeași adresă figurează mai mult de două persoane, poliția va face verificări, iar dacă se va constata că persoanele care fac solicitarea nu locuiesc la adresa respectivă, atunci cererea lor va fi respinsă, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

“Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puțin două mențiuni de reședință valabile, se va proceda la informarea structurii locale a Poliției Naționale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitantul sau solicitanții locuiesc efectiv la adresa respectivă.

Aceste verificări vor fi dispuse și în situația în care se înregistrează un număr mare de solicitări pentru aceeași adresă”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează