Confidenţialitate


Mii de polițiști sunt mobilizați de sărbători. CFR Călători suplimentează vagoanele


Mii de polițiști sunt mobilizați de sărbători. CFR Călători suplimentează vagoanele

Mii de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi mobilizați de Crăciun. Vor supraveghea mai ales zonele aglomerate în staţiunile turistice şi în apropierea bisericilor.

Cei care pleacă în vacanță cu mașina personală trebuie să fie atenți la radare. Peste 340 de maşini dotate cu radar se vor afla pe drumurile din ţară, iar 1.700 de poliţişti rutieri vor patrula pe principalele artere de circulaţie.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va fi pregătit cu peste 4.700 de pompieri. Sunt pregătite să acţioneze peste 400 de echipaje SMURD şi peste 800 de ambulanţe.

În staţiunile de la munte, aproximativ 200 de jandarmi montani vor suplimenta personalul implicat în misiuni de ordine publică.

Mai multe vagoane pe rutele solicitate

Cei care vor pleca la drum cu trenul trebuie să știe că CFR Călători suplimentează numărul vagoanelor la trenurile pe cele mai solicitate rute. Astfel, în perioada 23 decembrie – 2 ianuarie, trenurile care circulă din București către Craiova, Arad, Satu Mare, Vatra Dornei, Suceava, Iaşi, Timişoara Nord, Braşov, Sibiu, Cluj Napoca și Constanţa vor avea în componență mai multe vagoane.

CFR Călători recomandă cumpărarea biletelor din timp, cu atât mai mult cu cât pe 25 și 26 decembrie, precum și în primele două zile ale anului viitor toate agenţiile de voiaj vor fi închise.

 


Ultimele stiri
România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…