Confidenţialitate


Mihail va cânta „Who You Are” la concertul anual de Crăciun de la Vatican


Mihail va cânta „Who You Are” la concertul anual de Crăciun de la Vatican

Mihail a fost invitat la concertul anual de Crăciun de la Vatican, ce va avea loc anul acesta pe 15 decembrie. Ajuns la a 26-a ediție, evenimentul a găzduit de-a lungul anilor artiști precum Patti Smith, Bryan Adams, Al Bano, Tom Jones și Lauryn Hill.

Evenimentul se adaugă unei liste cu numeroase succese înregistrate de artist în ultimele luni. Mihail a fost invitat să cânte piesa „Who You Are” atât în finala emisiunii „The Voice”, cât și în cadrul emisiunii „Che Tempo Che Fa” a postului de televiziune Rai 1, cel mai bine cotat talk-show din Italia din punct de vedere al audiențelor, urmărit de 4 milioane de telespectatori în timpul interpretării live.

Artistul a ocupat locul I în Italian Airplay Charts și Italian Indie Charts, dar și în topul iTunes Italy. Cu „Who You Are” Mihail a câștigat discul de aur în Italia și trofeul „Top Of The Top” din cadrul festivalului Sopot din Polonia.

Povestea lui Mihail

Mihail Sandu a crescut în Republica Moldova și, încă din copilărie, s-a îndreptat spre domeniul artistic. A studiat timp de șapte ani pianul, a învățat să cânte și la chitară, însă în liceu a ales pictura. La facultate, deși i-ar fi plăcut să se reîntoarcă la muzică, a considerat că nu va avea perspective muzicale în Chișinău. Astfel, i s-a părut mai potrivit designul, pe care l-a văzut ca pe o provocare. Mutarea în România, la Cluj, a venit tot datorită studiilor și după doi ani în care a acumulat aici informații noi din acest domeniu, a plecat cu o bursă în Polonia, la Cracovia, unde și-a continuat studiile în design grafic și în fotografie. Așa s-a născut proiectul „I had a dream” ce i-a avut ca protagoniști pe diverși oameni ai străzii, fotografiile fiind expuse mai târziu într-o galerie din Cluj.

Chitara l-a însoțit peste tot, la fel și muzica, iar primul său single s-a numit „Dans nocturn”. A devenit cunoscut cu „Mă ucide ea”, un mix de funk, blues și pop, piesa fiind desemnată a doua cea mai difuzată piesă din 2016, acumulând pâna în momentul de față aproape 70 de milioane de vizualizări pe YouTube. Influențele indie-alternative din creațiile sale au apărut odată cu „Simt că ne-am îndepărtat”, piesa reprezentând primul pas spre „reinventarea” artistului, direcție ce avea să se continue prin single-ul „Who You Are”.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, după decizia CCR pe legea ANI: „Consider că argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foarte…

USR convoacă Comitetul Politic al partidului pe 19 august pentru a-l reconfirma pe Dominic Fitz în funcția de…

Noaptea Muzeelor la Sate 2026. S-au înscris 161 de obiective din România. Participă și Republica Moldova | AUDIO

Bursele sociale ale elevilor ar putea să nu mai fie plătite în vacanțe. Proiectul Ministerului Educației | AUDIO

Fenomen neobișnuit într-o pădure de lângă Arad: solul arde mocnit de mai multe luni, iar copacii ard în…

Ilie Bolojan, după decizia CCR privind aleșii locali găsiți în conflict de interese sau incompatibilitate: „Vendetele politice cresc…

100 de blocuri vechi ar putea primi lifturi noi, în anumite condiții. Legea intră în vigoare pe 19…

România depinde tot mai mult de energia Bulgariei după închiderea Centralei de la Cernavodă. Bulgarii au de peste…

Fostul ministru al Energiei cere premierului și unor instituții de stat să verifice dacă prețurile la pompă au…

Posibile modificări la admiterea la liceu din 2027. Liceele ar putea organiza examen de admitere pentru jumătate din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează