Confidenţialitate


Mihai Vlasov – condamnat la 4 ani de inchisoare cu executare (AUDIO)


În urmă cu aproape 2 săptămâni, când a fost adus în fața instanței pentru pledoaria finală, Mihail Vlasov le cerea judecătorilor să-l achite: ‘Condamnaţi-mă, dar veţi trăi toată viaţa cu conştiinţa încărcată’ – îi spunea acesta unei judecătoare, precizând că și el a fost cândva magistrat .

‘

Fostul șef al Camerei de Comerț a fost denunțat la DNA de un om de afaceri de la care ar fi cerut, în 13 martie 2014, un milion de euro.

‘

În schimbul banilor, el ar fi promis că poate interveni pentru ca acesta să obțină o hotărâre favorabilă – într-un proces la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional.

‘

Câteva zile mai târziu, Vlasov a fost prins în flagrant delict într-un restaurant din București după ce a primit 200 de mii de euro din această sumă.

‘

Într-un alt dosar, Mihail Vlasov este urmărit penal pentru şantaj. În aceeaşi cauză este cercetată şi fiica sa Vanda Vlasov. Aceasta vorbea anul trecut despre pasiunea pe care o are tatăl său pentru jocurile de noroc.

‘

Decizia Curții de Apel București în cazul lui Mihail Vlasov nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

‘

‘

‘


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează