Confidenţialitate


Mihai Tudose la Bruxelles: Nu vom introduce impozitul pe cifra de afaceri


Mihai Tudose la Bruxelles: Nu vom introduce impozitul pe cifra de afaceri

Premierul Mihai Tudose, aflat în vizită la Bruxelles, a declarat că Guvernul pe care-l conduce nu va introduce impozitul pe cifra de afaceri.

“Am reiterat foarte ferm că nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili în ceea ce privește sistemul financiar-fiscal și că, din tot ce înseamnă simulările noastre de acum și așteptările noastre, vom rămâne în ținta de deficit de 3%“, a declarat Tudose.

Premierul a adăugat că a avut ieri o întîlnire cu Ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa.

“Devine din ce în ce mai clar că nu poate fi introdusă așa”, a spus Mihai Tudose despre impozitarea cifrei de afaceri.

“Am atins subiectul cu domnul președinte Juncker”(al Comisiei Europene, n.r.) “asupra unei Directive europene de anul trecut care prevede, printre altele, un efort conjugat de transparență și interconectivitate pe informații financiare despre multionaționale sau firme care își externalizează profitul, ducînd la scăderea artificială a bazei de impozitare”.

Premierul a adus în discuție principiul potrivit căruia societățile comerciale ar trebui să-și plătească impozitele în statele în care obțin profiturile.

Mihai Tudose a dat asigurări că Guvernul nu va adopta măsuri care să împiedice activitatea “agenților economici corecți”.

Declarațiile sale au fost făcute într-o conferință de presă, după întâlniri cu oficialii europeni, printre care președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Pe de altă parte, Mihai Tudose a afirmat că i-a asigurat pe înalții oficiali europeni de stabilitatea României, precizând că ținta de deficit asumată este de 3%.

“I-am asigurat pe interlocutori de stabilitate, ținta de deficit asumată — 3% (…) și stabilitate și credibilitate pe tot ceea ce înseamnă legi“, a declarat Tudose la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

Referitor la situația justiției, premierul a declarat că “liderii europeni sunt mulțumiți cu ceea ce s-a întâmplat până acum. Suntem pe drumul cel bun“.

El a adăugat că ministrul Justiției va veni la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii europeni.


Ultimele stiri
Deputata Raluca Turcan, despre tabăra anti-Bolojan din PNL: Le-am atras atenția că se situează în afara partidului. N-au…

Alexandru Rogobete anunță extinderea listei de medicamente compensate cu 54 de medicamente noi. Șase vizează bolile rare |…

România ar putea încasa trei miliarde de euro din PNRR până la finalul anului, spune ministrul Fondurilor Europene.…

Piața Victoriei. Se încearcă ruperea PNL și înlăturarea lui Ilie Bolojan? Invitată este Raluca Turcan, deputat PNL

Comisia de Etică a UAIC a decis destituirea lectorului universitar Alexandru Toader, acuzat de viol şi agresiune sexuală.…

Democrații din Congresul SUA pregătesc anchete privind administrația Trump. Fosta ambasadoare Kimberly Guilfoyle, printre posibilele ținte | AUDIO

STUDIU: Românii ar face vacanțe în țară, dar consideră că prețurile din turism sunt prea mari: „De ce…

Ionuț Corniciuc, fondatorul IPP Group, la „La Drum cu Europa FM”: „Diferența între a reuși și a nu…

Unitatea 1 a Termocentralei de la Cernavodă va fi repornită pe 6 noiembrie, anunță Nuclearelectrica

Camera Deputaților a respins proiectul AUR privind schimbarea denumirii stațiunii Bálványos în Bălvăniș. Ungureanu: „Pe voi vă deranjează…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează