Confidenţialitate


Miercuri se lansează „Școala de mediu”, la București


Miercuri se lansează „Școala de mediu”, la București

Asociația Nature Talks lansează, miercuri, programul gratuit de educație pentru copii: „Școala de mediu” . Acesta este realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București și se va desfășura în fiecare miercuri și joi sub forma a două ateliere de mediu la sediul asociației. La fiecare atelier vor putea participa câte 15 elevi. Organizatorii speră să ajungă, până în decembrie, la 500 de elevi cu vârsta între 8 – 11 ani, din București.

Atelierul de mediu are o durată de 90 de minute, este interactiv și va fi susținut cu ajutorul unor machete, experimente și jocuri.
Participanții vor învăța ce înseamnă poluarea atmosferică, cauze – efecte, dar și soluții pentru reducerea ei, ce înseamnă reciclarea și cum colectăm selectiv corect, ce înseamnă schimbările climatice, dar și cum combatem risipa alimentară.

Trainerii de la „Școala de mediu” vor fi Teodora Cojocaru, jurnalist, activist de mediu și fondatorul Asociației Nature Talks, Adrian Cojocaru, jurnalist și vicepreședintele Asociației Nature Talks, și Adriana Dinu, educator la grădinița Ray of Light Montessori.

„Educația de mediu ar trebui să devină o prioritate în România. Ca să înțelegem de ce este important să avem grijă de natură, trebuie să avem informațiile necesare. Când vorbim despre schimbarea unei societăți, ne gândim prima dată la copii, ei trebuie să știe de mici că au puterea să lase o amprentă verde asupra mediului și că îi pot convinge și pe alții să facă la fel”, explică Teodora Cojocaru, președinte Nature Talks

Toate detaliile, cât și formularul de înscriere pe care părinții trebuie să îl completeze se găsesc la adresa https://www.naturetalks.ro/scoala-de-mediu-nature-talks

ILUSTRAȚIE: Ralph Hutter / Unsplash


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează