Confidenţialitate


Microsoft anunță o nouă actualizare Windows 10, disponibilă gratuit


Microsoft anunță o nouă actualizare Windows 10, disponibilă gratuit

De la lansarea sa inițială, Windows 10 a oferit două actualizări. Noua actualizare Windows 10, disponibilă din data de 30 aprilie, va aduce noi opțiuni, printre care un timeline, Focus Assist ”pentru a ajuta utilizatorii să își păstreze concentrarea” și luarea de notițe sau scrierea unei lucrări folosind doar vocea.

Microsoft anunță că acest update va fi disponibil gratuit utilizatorilor începând de luni.

Funcția Timeline

Proliferarea dispozitivelor, îmbinată cu explozia de informații, a dus la o creștere a timpului petrecut în fața ecranelor. Informațiile sunt disipate pe mai multe dispozitive, localizarea acestora, prin căutarea în e-mailuri sau în fișiere, devenind din ce în ce mai dificilă.

Funcția Timeline îi ajută pe utilizatori să economisească timp, Windows 10 permițând utilizatorilor să se „întoarcă în timp” pentru a găsi fișierele dorite, indiferent dacă le-au accesat în ziua respectivă sau cu una sau mai multe săptămâni în urmă.

Timeline permite utilizatorilor chiar să reia proiectele începute în Microsoft Edge sau Office 365 pe dispozitivul iOS sau Android, atunci când revin la un computer care rulează Windows 102. Spre exemplu, dacă utilizatorul realizează căutarea unui produs într-un magazin online de pe telefon, poate finaliza achiziția atunci când se întoarce la computer sau lucrul la un document de pe un dispozitiv mobil început pe drumul spre birou, poate fi reluat fără probleme atunci când utilizatorul ajunge la birou în fața computerului.

Funcția Focus Assist permite o concentrare mai bună

În prezent, majoritatea utilizatorilor petrec 3-6 ore zilnic în fața ecranelor diverselor dispozitive. O mare parte din acest timp este petrecut pe social media, unde fluxul constant de informații din surse multiple  îngreunează concentrarea.

În multe privințe, atenția utilizatorului este distrasă, determinându-l să caute permanent informații, distrăgându-l însă de la ceea ce este important. Această luptă pentru atenție este reală – la locul de muncă, timpul mediu acordat de o persoană unui eveniment înainte de a fi întrerupt sau de a trece la altă sarcină este de aproximativ trei minute (cu excepția întâlnirilor).

Întrucât o persoană obișnuită are nevoie de aproximativ 23 de minute pentru a își restabili atenția după ce a fost întreruptă, productivitatea și creativitatea acesteia se diminuează.

Actualizarea pentru Windows 10 din aprilie 2018, introduce funcția Focus Assist pentru a ajuta utilizatorii să își păstreze concentrarea. Focus Assist se poate activa oricând utilizatorul dorește să îndeplinească sarcini fără ca atenția să îi fie distrasă de social media, de exemplu, sau de alte notificări. Această funcție poate fi programată să pornească automat în anumite momente din timpul zilei când utilizatorul dorește să lucreze în liniște. La final, utilizatorul primește un rezumat al noutăților apărute între timp, fie notificări, e-mailuri sau actualizări. De asemenea, funcția Focus Assist poate fi configurată pentru a oferi prioritate și a nu bloca e-mailurile sau apelurile de la anumite persoane.

 

Noi capabilități pentru Microsoft Edge

 În plus, actualizărilor pentru Microsoft Edge ajută utilizatorii să se concentreze mai bine și atunci când navighează pe internet. Dacă într-una din filele browser-ului există un fișier audio sau video deschis, aceasta afișează o pictogramă audio, care odată cu noile capabilități Microsoft Edge poate fi accesată pentru a dezactiva și activa sunetul provenit din acea filă.

Cărțile, fișierele PDF și paginile din Reading View pot fi afișate în ecran complet, pentru o experiență de citire fără distragere. Cumpărăturile online devin mai ușor de realizat, deoarece adresa, modul de plată și alte informații pot fi salvate în siguranță, cu opțiunea de completare automată a formularelor de plată online. Utilizatorul poate imprima paginile web într-un format mai curat, cu noua opțiune de imprimare clutter-free4. În cele din urmă, noua funcție Grammar Tools poate despărți cuvintele din pagină în silabe și evidenția diferite părți de vorbire, cum ar fi substantivele, verbele și adjectivele.

 

Funcția de voce pentru introducerea naturală a datelor

 Experiențele informatice naturale permit utilizatorilor să vorbească direct cu dispozitivele pentru a îndeplini sarcinile, fără a scrie. Introducerea datelor prin intermediul vocii poate schimba complet modul în care oamenii interacționează cu dispozitivele lor, dincolo de noutate sau divertisment.

Unul din modurile  de introducere naturală a  datelor disponibil prin actualizarea Windows 10 din aprilie 2018 este funcția Dictation5. Aceasta facilitează utilizatorilor luarea de notițe sau scrierea unei lucrări, folosind doar vocea. Plasând cursorul în orice câmp de text, în Windows 10 sau într-o aplicație, utilizatorul trebuie să apese tastele Win+H și pur și simplu să înceapă să vorbească. Funcția Dictation din Windows 10 în varianta sa actualizată va capta rapid și precis cuvintele utilizatorului, astfel încât ideile spontane sau discursurile pot fi transpuse în scris cu ușurință.

Actualizare Windows 10 din aprilie 2018 cuprinde și o serie de alte caracteristici noi printre care instrumente IT simplificate de gestionare pentru utilizatorii enterprise, noi modalități creative prin intermediul aplicațiilor Photos, 3D și Windows Mixed Reality, noi soluții pentru siguranța online și îmbunătățiri ale experienței de gaming.

 


Ultimele stiri
Salariile din TVR, mai mari decât în televiziunile private? Ce explicații oferă Adriana Săftoiu | AUDIO

Vâlcea: Cinci muncitori de pe platforma chimică, duși la spital în urma scurgerilor de clor la una dintre…

Pană globală a serviciilor Microsoft: Outlook, Teams și Copilot, afectate în 74 de țări, inclusiv România | AUDIO

Interdicție pentru filtrele de țigări în UE? Orașele europene invocă poluarea, industria tutunului avertizează asupra riscurilor | AUDIO

Eurovision Asia debutează la Bangkok. 11 țări intră în competiție la prima ediție a concursului | AUDIO

Ungaria reia producția cubului Rubik după mai bine de 40 de ani. Fabrica va produce un milion de…

Alertă pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Sunt emisii de clor la o instalație | GALERIE FOTO

Google, Open AI și Meta, date în judecată în Statele Unite. Reclamanţii cer oprirea dezvoltării modelelor AI, motivând…

Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…

Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează