Confidenţialitate


Michael Douglas respinge în avans acuzaţia de comportament sexual indecent


Michael Douglas respinge în avans acuzaţia de comportament sexual indecent

Actorul american Michael Douglas, unul dintre cei mai îndrăgiţi de la Hollywood, anunţă că respinge acuzaţia de comportament sexual indecent, înainte ca aceasta să devină publică.

Startul spune că a aflat de la avocatul său despre iminenta publicare a unui articol de presă pe această temă, relatează BBC.

Potrivit lui, ar fi vorba despre o fostă angajată de-a sa, iar incidentul invocat de aceasta s-ar fi petrecut în urmă cu mai mult de 30 de ani.

Michael Douglas susţine pentru Deadine.com că povestea “fabricată” este “o întreagă minciună”.

Actorul este căsătorit cu galeza Catherine Zeta-Jones, colegă de breaslă. Cuplul, care trăieşte într-o zonă rurală din statul New York, are doi copii.


Ultimele stiri
SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…