Confidenţialitate


Medicii de familie – asaltați de părinți care cer adeverințe pentru înscrierea copiilor la școală


Medicii de familie – asaltați de părinți care cer adeverințe pentru înscrierea copiilor la școală

Cu o săptămână înainte de începerea școlii, medicii de familie sunt asaltați de părinți care cer din proprie inițiativă sau la cererea unităților de învățământ, adeverințe pentru intrarea în colectivitate, pentru efectuarea orelor de sport sau pentru analize.

Iar clinicile private percep taxe de până la 50 de lei pentru eliberarea unui act care atestă că un copil este sănătos.

Președintele Asociației Medicilor de familie, Sandra Alexiu, atrage atenția că potrivit legislației în vigoare, prezentarea la școală a adeverințelor medicale care arată că elevul este sănătos este obligatorie doar la începutul unui ciclu: respectiv în primul an de creșă, grădiniță, școală primară și gimnaziu.

În plus, solicitarea de analize medicale este ilegală, adaugă medicul Sandra Alexiu.

Cât privește adeverințele pentru orele de sport, Președintele Asociației Medicilor de familie crede că ele ar trebui prezentate doar de părinții ai căror copii au probleme medicale și nu de toată lumea.

Medicul Sandra Alexiu spune că în prevenirea epidemiilor, cel mai important rol îl au părinții și medicii școlari care ar trebui să verifice starea de sănătate a elevilor.


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează