Confidenţialitate


Medicamente opiacee, descoperite în reşedinţa lui Prince


Medicamente opiacee, descoperite în reşedinţa lui Prince

Autorităţile care investighează moartea cântăreţului Prince au descoperit medicamente opiacee în reşedinţa în care a murit artistul, a anunţat presa americană, miercuri, în aceeaşi zi în care un judecător a numit o bancă în calitate de administrator al averii starului, informează Reuters, citată de New.ro.

CNN a anunţat că un medicament analgezic a fost descoperit în buzunarele starului decedat, în timp ce The Star Tribune din Minneapolis a raportat că poliţia a descoperit mai multe medicamente eliberate pe bază de reţetă în reşedinţa în care a murit artistul american.

Ambele relatări au la bază declaraţii ale unor poliţişti americani care au preferat să îşi păstreze anonimatul. Agenţia de presă Reuters nu a putut să confirme informaţiile.

Mai multe companii mass-media, inclusiv CNN, au raportat, de asemenea, că Poliţia din Minneapolis a solicitat asistenţă din partea U.S. Drug Enforcement Administration în această anchetă.

Poliţia americană a anunţat deja că nu a descoperit pe trupul neînsufleţit al artistului urme care să ateste producerea unor traume sau care să susţină ipoteza sinuciderii starului şi că rezultatele finale ale autopsiei şi testelor toxicologice vor fi anunţate abia peste câteva săptămâni.

The Star Tribune afirmă că autorităţile încearcă să determine dacă medicamentele opiacee au jucat un anumit rol în decesul lui Prince şi dacă medicamentele descoperite în reşedinţa artistului au fost prescrise de medici pentru el sau pentru alte persoane.

Tot miercuri, un judecător din Carver County, Minnesota, acţionând în urma unei cereri depuse în instanţă de sora lui Prince, Tyka Nelson, a decis ca banca Bremer Trust, National Association să fie administratorul care va administra averea artistului, estimată la câteva sute de milioane de dolari.

Sora lui Prince a cerut ea însăşi ca această bancă să fie desemnată administrator, deoarece fratele ei colabora cu banca respectivă de foarte mulţi ani.

O audiere în acest caz a fost programată pentru data de 2 mai, potrivit documentelor judiciare.

Bremer Trust National Association deţine de acum înainte autoritatea de a administra bunurile starului şi de a determina identitatea moştenitorilor acestuia.

Prince, al cărui nume real a fost Prince Rogers Nelson, a fost căsătorit şi divorţat de două ori. A avut un singur copil, un fiu, care a murit însă la o săptămână după naştere, în 1996. Potrivit legislaţiei din statul Minnesota, bunurile lui Prince vor trebui să fie împărţite între fraţii lui.


Ultimele stiri
Makaveli, reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală | AUDIO

Buzău: solarii distruse și inundate în comuna Glodeanu Sărat. Pagubele, de ordinul zecilor de mii de euro |…

Radu Miruță a trimis Ucrainei o solicitare cu 14 întrebări, după incidentul din Portul Constanța. Autoritățile de la…

Eugen Tomac, după ce PNL a anunțat că nu îl va sprijini: „Ați hotărât să mergeți în opoziție.…

Decizia pe care USR o va lua privind învestirea Guvernului Tomac va fi una „majoră în viața partidului”,…

Călărași: 20 de angajați ai Spitalului de Psihiatrie Săpunari, plasați sub control judiciar. Sunt acuzați că ar fi…

Directorul de la Apele Române ar urma să fie demis. Buzoianu: „Nu întoarcem ochii de la ilegalități” |…

Anchetă internă la Poliția din Gorj după ce un bărbat încătușat a reușit să fugă din mașina poliției…

Nazare, despre suma pe care România trebuie să o plătească către Pfizer: „Probabil va trebui să ne împrumutăm”…

Piața Victoriei. Războiul dronelor. E depășită Armata Română? Răspunde ministrul interimar Radu Miruță