Confidenţialitate


Măștile de protecție nu vor mai fi obligatorii în călătoriile cu avionul în Europa. Data de la care intră în vigoare schimbarea


Femeie în avion care poartă mască de protecție

De luni, 16 mai 2022, pasagerii care călătoresc cu avionul nu mai sunt obligați să poarte masca de protecție în aeroport sau la în avion.

Agenția Uniunii Europene pentru Siguranță a Aviației (EASA) și Centrul European de Prevenire și Controlul Bolilor au anunțat că de săptămâna viitoare nu mai sunt obligatorii măștile de protecție pe durata zborurilor, subliniind totuși că acestea sunt unele dintre cele mai bune mijloace de protecție împotriva transmiterii virusului SARS-CoV-2.

„Totuși, pasagerii trebuie să fie responsabili și să respecte alegerile persoanelor din jur”, a mai transmis EASA.

Directorul executiv EASA: Pasagerii trebuie, totuși, să fie responsabili și să respecte alegerile celor din jur

„De săptămâna viitoare, măștile de protecție nu vor mai fi obligatorii în mijloacele de transport aerian”, a spus Patrick Ky, director executiv în cadrul EASA.

„Pentru pasageri și pentru echipajul însoțitor este un pas înainte în parcursul normalizării călătoriilor aeriene. Pasagerii ar trebui să fie, totuși, responsabili și să respecte alegerile persoanelor din jur. Iar un pasager care strănută sau tușește, ar trebui să poarte mască pentru a proteja persoanele care se află lângă el sau ea”, a mai spus directorul executiv în cadrul EASA.

Deși noile recomandări ar trebuie să intre în vigoare de la 16 mai, anumite companii aeriene își pot stabili propriile reguli care pot să difere.

Pacienții care fac parte din categoriile vulnerabile ar trebui să poarte mască de protecție în continuare, indiferent de schimbarea regulilor, transmite Agenția Uniunii Europene pentru Siguranță a Aviației.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Bill Gates și șeful NATO, Jens Stoltenberg, diagnosticați cu COVID-19


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz transmite un avertisment către PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa