Confidenţialitate


Masiv protest pentru unitatea Spaniei, organizat în Catalonia


Masiv protest pentru unitatea Spaniei, organizat în Catalonia

Sute de mii de persoane au luat parte, duminică, la un marş organizat la Barcelona împotriva secesiunii Cataloniei de Spania.

Protestul a fost organizat cu două zile înaintea unei reuniuni în plen a parlamentului catalan, în care liderii regiunii ar putea declara unilateral independenţa.

Mitinguri în favoarea unităţii Spaniei au avut loc şi la Paris, Londra şi Bruxelles.

Într-un interviu acordat cotidianului El Pais, premierul spaniol spune că o declarație unilaterală de independență a Cataloniei nu va avea vreun efect.

Mariano Rajoy nu exclude suspendarea autonomiei regiunii separatiste.

Liderul guvernului de la Madrid a respins orice mediere pentru rezolvarea crizei, cea mai gravă din ultimele decenii.

Sâmbătă, mii de persoane au demonstrat în mai multe orașe ale Spaniei cerând ca țara să rămână unită.

Demonstrațiile au urmat controversatului referendum organizat, duminica trecută, de autoritățile catalane.

Declarată ilegală de Curtea Constituțională a Spaniei, consultarea populară a fost marcată de un răspuns violent al polițiștilor trimiși în regiune de guvernul central.

Peste 900 de civili și în jur de 30 de agenți ai forțelor de ordine au fost răniți.

Madridul și-a cerut, vineri, scuze publice pentru modul în care a fost gestionată situația.

Numeroase companii îşi anunță plecarea din regiunea catalană pe fondul incertitudinii politice.

Fundația Caixa, care controlează una dintre cele mai mari bănci din Spania, a anunțat că își transferă sediul la Palma de Mallorca.

Fondul Monetar Internaţional a avertizat că actuala situaţie riscă să afecteze încrederea în economia Spaniei.

Marți, este aşteptat un discurs al liderului catalan, Carles Puigdemont, pe fondul speculațiilor că va face anunţul unei declaraţii unilaterale de independență.

Rezultatele finale au arătat că 90% din cele 2,3 milioane de persoane care au votat au susținut secesiunea. Prezența a fost de 43%. Unele urne de vot au fost confiscate de poliția spaniolă, la ordinele guvernului de la Madrid.


Ultimele stiri
România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere