Confidenţialitate


Condamnat pe viaţă pentru 6 omoruri, eliberat după 22 de ani de detenţie


Condamnat pe viaţă pentru 6 omoruri, eliberat după 22 de ani de detenţie

Unul dintre cei mai cunoscuţi criminali ai României a fost eliberat, după ce judecătorii de la Tribunalul Mehedinţi au dispus eliberarea sa condiţionată şi i-au desfiinţat condamnarea pe viaţă.

Marius Csampar a fost condamnat la 99 de ani de închisoare pentru 6 crime.

După 22 de ani, individul a fost eliberat.

Iniţial, Judecătoria Drobeta Turnu Severin i-a respins lui Csampar cererea, însă el şi-a câştigat libertatea în a doua instanţă.

Una dintre crimele lui a avut loc în 31 decembrie 1996, când a intrat în casa unei bătrâne de 84 de ani din Otopeni. Csampar şi alt bărbat au bătut-o pe bătrână cu pumnii şi picioarele, după care au furat din casă o oală cu sarmale, carne, 10 litri de vin, veselă, lenjerie de pat şi 95.000 de lei. Ei au ascuns lucrurile şi banii într-un canal, unde locuia celălalt atacator.

Deşi a fost descoperită de vecini la scurt timp după ce a fost bătută de cei doi agresori, bătrâna a murit în spital după zece zile, din cauza loviturilor primite.

În timp ce era anchetat în legătură cu tâlhăria din casa bătrânei, Csampar a dezvăluit poliţiştilor că, în iunie 1994, beat fiind, a înjunghiat şi decapitat un om al străzii pe nume Mitică. El le-a spus poliţiştilor că a aruncat în Lacul IOR din Capitală capul victimei, iar corpul într-un canal aflat în apropierea lacului. Poliţiştii au verificat informaţiile primite de la Csampar, iar în canalul indicat au găsit un schelet uman fără craniu.

Într-un interviu pentru un post de televiziune, Csampar spunea că au fost victime care l-au rugat să le cruţe viaţa.

Nu m-am răzgândit pentru că, dacă m-ar fi rugat „lasă-mă în viaţă”, poate că m-ar fi înmuiat. Dar când: „nu mai da, că mâine mă duc la poliţie şi te dau”. Păi stai că nu mai apuci a doua zi. (…) Ar fi fost mai bine dacă m-ar fi mierlit. Aia era pedeapsa cea mai bună”, spunea Csampar în urmă cu câţiva ani.

În total sunt 6 crime pentru care judecătorii l-au condamnat la 99 ani de închisoare. Legea spune că un condamnat pe viaţă poate solicita liberarea conditionată după 20 de ani, dacă a avut o conduită buna şi dacă a fost stăruitor în muncă.


Ultimele stiri
ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean

PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…