Marina Stirbey, ”Prințesa aviației românești”

Marina Stirbey a rămas în istoria noastră ca „Prințesa aviației românești”. Prințesă și cu numele, nu doar cu renumele, Marina Stirbey este cea care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fondat “Escadrila Albă”. Pe scurt, o “ambulanță aeriană” compusă doar din femei pilot, care lucra sub egida Crucii Roșii.

Marina Stirbey s-a născut la Viena, în 1912, într-o familie de viță nobilă. Printre alții, se înrudea cu George Valentin Bibescu și Constantin “Bâzu” Cantacuzino. În opinia multora, cei mai buni biloți pe care i-a avut vreodată România. Oarecum normal, și Marina Stirbey și-a dorit să devină pilot, dar deși provenea dintr-o familie boierească, nu i-a permis cu una cu două să își urmeze visul. În perioada interbelică, meseria de pilot nu era considerată potrivită pentru o femeie, fie ea și cu sânge albastru. Totuși, Marina Stirbey și-a luat brevetul de pilot în 1935 și la momentul respectiv, doar alte 5 românce mai aveau dreptul să piloteze avioane.

Câțiva ani mai târziu, a devenit membră a Crucii Roșii și în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, a aflat că femeile din Finlanda pilotau avioane sanitare, în acest fel, salvându-și soții sau frații care luptau pe front. Întoarsă în țară, Marina Stirbey a solicitat înființarea unei escadrile sanitare, organizată într-o manieră similară.
Așa se face că în 1940, a luat naștere “Escadrila Albă”.

Pe scurt, o unitate a Forțelor Aeriene Regale formată exclusiv din femei pilot, care lucra sub egida Crucii Roșii, cu misiunea de a evacua de pe front soldații răniți. Numele “Escadrilei Albe” vine de la faptul că avioanele erau vopsite în alb și purtau însemnele Crucii Roșii pe aripi și fuselaj.

În plin Război Mondial, Marina Știrbey s-a căsătorit cu Constantin Brâncoveanu Basarab și cum amândoi proveneau din familii boierești, viața avea să li se schimbe total odată cu instalarea regimului comunist. Celor doi li s-au confiscat toate bunurile și soțul Marinei Stirbey a fost închis, din simplul motiv că purta un nume boieresc și, deci, era un “dușman de clasă”.

Abia în 1964, Marinei Știrbey și familiei sale i s-a permis să plece din România, după ce ani de-a rândul, au trăit de pe o zi pe alta. S-au refugiat în Franța, unde de altfel, Marina Stirbey s-a și stins din viață în 2001.