Confidenţialitate


Marea Britanie va trimite unul dintre cele mai noi distrugatoare la Constanta (AUDIO)


De asemenea, militari britanici vor face parte din cele două comandamente NATO care vor funcționa în România:

Două centre de comandă şi control ale NATO vor fi deschise în București din 2016 și 2018: acolo vor activa militari români, dar şi din alte state membre.

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a amintit că în perioada următoare sunt programate mai multe exerciții cu statele membre NATO.

Comandantul forțelor NATO din Europa, Philip Breedlove, a declarat , ieri, că România a fost supusă presiunilor din partea Rusiei – după ce a devenit parte a scutului antirachetă al NATO.

Generalul american a făcut aceste precizări în cadrul unei dezbateri organizate la Bruxelles:

Declarația vine după ce ambasadorului rus în Danemarca a avertizat că navele de război daneze ar putea deveni ținte pentru rachetele nucleare rusești în cazul în care țara scandinavă contribuie la scutul antirachetă al NATO în Europa.


Ultimele stiri
Compania feroviară Eurostar suspendă toate trenurile între Londra, Paris, Amsterdam și Bruxelles în urma unor incidente tehnice |…

Tradiții de Anul Nou în Danemarca. Săritul de pe scaun înainte de miezul nopții și aruncatul veselei în…

În Japonia, Anul Nou reprezintă un nou început. Cum sărbătoresc japonezii trecerea în noul an | AUDIO

Ciprian Ciucu respinge acuzațiile potrivit cărora a trecut în CV o funcție pe care nu a deținut-o: „Am…

Arad: Poliția recomandă cetățenilor să fie vigilenți în această perioadă în privința colindătorilor, după ce doi tineri, care…

Maia Sandu, despre problemele profunde din Justiție: „Unii judecători admit intenționat tergiversări”/ „Schemele de sabotaj și de corupție…

Atenționare InfoCons: Masa de Revelion poate conține până la 231 de E-uri și sute de grame de zahăr…

Hunedoara: ArcelorMittal a semnat un acord cu UMB Grup pentru vânzarea tuturor activelor. Tranzacția depășește 12,5 milioane de…

Programul slujbei de Bobotează la Catedrala Patriarhală. Vor fi distribuiți 10.000 de litri de agheasmă | AUDIO

Ce își doresc românii de la noul an. De la succes profesional la momente de relaxare și stabilitate…