Confidenţialitate


Maramureș: Ce soluții au găsit autoritățile pentru ca oamenii sa nu rămână cu gunoiul în stradă


Maramureș: Ce soluții au găsit autoritățile pentru ca oamenii sa nu rămână cu gunoiul în stradă

Maramureșenii au stat o zi cu gunoiul neridicat din cauza lipsei unui spațiu de depozitare, dar și a faptului ca nu a mai putut fi transportat în alte zone din țară.

Autoritățiile județene au anunțat că au găsit o soluție, dar pe termen scurt. În prima etapă deșeurile menajere vor fi duse la depozitele autorizate din Bihor și Timiș, iar din septembrie acestea vor ajunge la Târgu Mureș, dar și aici numai pentru o perioadă de 3 luni. De asemenea, se va institui starea de alertă în Maramures pentru a putea expropria un teren unde sa fie construit un depozit temporar de deșeuri, până ce groapa de gunoi ecologică a județului va deveni funcțională.

Chiar dacă firmele de salubrizare au primit asigurări ca de vineri totul intra la normal, până nu vor avea contractele de transport semnate, acestea nu pot prelua gunoiul.
Operatorii de salubrizare susțin că cel mai târziu luni activitatea de colectare a deșeurilor poate fi reluată.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează