Confidenţialitate


MApN: TELVERDE pentru sprijinirea veteranilor și văduvelor de război pe perioada stării de urgență


MApN: TELVERDE pentru sprijinirea veteranilor și văduvelor de război pe perioada stării de urgență

Ministerul Apărării Naționale a decis înființarea unui TELVERDE pentru sprijinirea veteranilor și văduvelor de război pe perioada stării de urgență.

Linia 0800-410-990 a fost deja pusă în funcțiune și este destinată semnalării situațiilor deosebite în care s-ar putea afla veteranii și văduvele de război, fără susținători sau alte forme de ajutor direct, în contextul măsurilor adoptate pentru combaterea epidemiei de COVID-19.

Programul de funcționare este între orele 08.00 – 20.00 (de luni până vineri) și între orele 08.00 – 16.00 (sâmbăta și duminica).

Operatorii liniei TELVERDE vor prelua solicitările de sprijin și vor înștiința echipele din țară pregătite pentru rezolvarea situațiilor semnalate. Solicitările de sprijin pentru veteranii și văduvele de război, pentru asigurarea alimentelor, medicamentelor, nevoi de asistență medicală sau alte situații vor fi soluționate prin centrele militare zonale, județene și de sector, cu sprijinul autorităților locale, al Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului București și comitetelor județene pentru situații de urgență.

Linia telefonică TELVERDE a fost realizată de Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii din cadrul Statului Major al Apărării, iar funcționarea acesteia este asigurată de Direcția calitatea vieții personalului a MApN.

Mai multe informații pot fi obținute online.

În prezent, 4.607 veterani de război și 126 văduve de război se află în evidențele Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, Casei de pensii sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne și Casei Naționale de Pensii Publice.


Ultimele stiri
Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene