Confidenţialitate


Maia Sandu, în turneu european pentru a obține susținere pentru Republica Moldova


Maia Sandu, în turneu european pentru a obține susținere pentru Republica Moldova

Chișinăul a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană și speră să obțină cât mai curând statut de „țară candidată”. Ucraina, spre exemplu, a primit promisiunea că va putea deveni „țară candidată” în iunie.

Maia Sandu a fost deopotrivă admirată dar și ironizată pentru simplitatea pe care o afișează inclusiv în aceste zile, prin ținută și mesaje publice.

Bine văzută în București, admirată și apreciată pentru ținuta și reacțiile publice, Maia Sandu are susținere, evident, pentru acest mini-turneu. Este așteptat, miercuri după-amiază, discursul Maiei Sandu în Parlamentul European.

M-am bucurat să-l revăd, la Bruxelles, pe Charles Michel, preşedintele Consiliului European (…), i-am mulţumit pentru sprijinul oferit de Uniunea Europeană pentru gestionarea fluxului de refugiaţi şi pentru depăşirea consecinţelor economice şi sociale nefaste ale războiului”, a scris Maia Sandu pe contul său de Facebook.

Discuţiile cu preşedintele Consiliului European au vizat agenda de integrare europeană a Republicii Moldova. „Acordarea statutului de ţară candidată Moldovei va reprezenta un semnal de încurajare şi de sprijin pentru programul de reformare a ţării noastre după model european”, a mai scris Maia Sandu.

După discurs, Maia Sandu, alături de şefa Legislativului Uniunii Europene, Roberta Metsola, vor susţine o conferinţă de presă comună.

Joi, 19 mai, Maia Sandu se va afla la Paris, unde se va întâlni cu președintele Emmanuel Macron și cu diaspora moldoveană.

În următoarele săptămâni, mă voi întâlni cu mai mulţi oficiali europeni, pentru a obţine sprijinul de care ţara noastră are nevoie pentru a avansa pe calea eurointegrării”, a precizat Maia Sandu.

Nu toată lumea gustă simplitatea Maiei Sandu, pe care oponenții politici o consideră de fațadă. „Spre casă! Fără coridoare verzi, pază și rucsac. (…) am stat 20 minute la semaforul roșu deoarece au trecut girofarurile, probabil iar undeva se grăbeau guvernanții că nu au timp să aștepte la semafoare”, a scris primarul Chișinăului pe Facebook, aluzie la fotografia Maiei Sandu din aeroport, cu rucsacul pe umăr, când pleca spre Bruxelles cu un avion low-cost.

Maia Sandu publicase pe internet această imagine, în care apare cu un costum lejer și pantofi sport, cu un rucsac pe umăr.

„Mă voi întâlni cu mai mulți oficiali europeni, pentru a obține sprijinul de care țara noastră are nevoie pentru a avansa pe calea euro-integrării”, a scris Maia Sandu înainte de a porni în turneul european.

Foto: Facebook / Maia Sandu


Ultimele stiri
Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…