Confidenţialitate


MAI: Procesul electoral se desfășoară în țară fără probleme deosebite | AUDIO


MAI: Procesul electoral se desfășoară în țară fără probleme deosebite | AUDIO

Votul din țară a început fără probleme deosebite, fiind mobilizați peste 39.000 de angajați ai MAI care se vor asigura că alegerile se desfășoară în condiții normale, a anunțat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

„Având în vedere experiența primului tur al alegerilor, astăzi (duminică, n.r.), la nivel național, este mobilizat un dispozitiv de peste 39.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri operative: 20.000 de angajați ai MAI răspund de paza și protecția celor 18.748 de secții de votare din întreaga țară, peste 3.600 de specialiști din MAI vor verifica și soluționa sesizările privind posibilele incidente electorale, iar restul de efective mobilizate vor asigura ordinea publică la nivel național”, a declarat reprezentantul MAI.

În afara dispozitivului angrenat în misiunile de duminică, peste 17.000 de angajați ai MAI au asigurat paza secțiilor de vot începând de duminică, de la ora 18, și până în luni dimineață, când le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare.

„La nivel național, procesul de vot a început fără probleme deosebite”, a adăugat Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI a confirmat că, sâmbătă seara, mai multe persoane, aflate în stare de ebrietate, au intrat în curtea grădiniței din localitatea prahoveană Drăgăneasa, unde este amplasată secția de votare, și au agresat polițistul aflat în serviciul de pază. Agentul a fost nevoit să facă uz de armă. Unul dintre agresori, cel care era și cel mai violent, a fost rănit în picior și transportat la spital. În prezent, acesta se află în afara oricărui pericol.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia toate măsurile necesare, inclusiv măsurile de ordine, pentru ca alegerile să decurgă în cele mai bune condiţii. Persoana care refuză să respecte dispozițiile președintelui secției de votare cu privire la asigurarea ordinii va primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei, amintește Mediafax.

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care se află în țară pot vota în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

Cetățenii români care votează în străinătate și cei care votează în România, dar au domiciliul în străinătate, pot vota cu pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să voteze, dar nu dețin acte de identitate valabile, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a recomandat serviciilor județene și Direcției din București să lucreze cu publicul și duminică, până la ora 21.00, mai anunță reprezentantul Ministerului.

Sancțiunile pentru principalele contravenții și infracțiuni electorale sunt:

– Continuarea propagandei electorale, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. Aceeași amendă se aplică persoanelor care comercializează sau consumă băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare între orele 7,00-21,00.

– Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

– Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

– Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

– Persoana care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept sau prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

– Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…