Confidenţialitate


Mai mulți jurnaliști străini au fost reținuți în Venezuela


Mai mulți jurnaliști străini au fost reținuți în Venezuela

Autoritățile din Venezuela au reținut mai mulți jurnaliști străini și un șofer care lucra pentru agenția spaniolă de știri EFE, a transmis instituția media, iar Guvernul de la Madrid a condamnat arestările și a cerut eliberarea jurnaliștilor, informează cotidianul The New York Times.

Fotograful columbian Leonardo Muñoz a fost reținut miercuri, alături de șoferul venezuelan Jose Salas, în timp ce relata despre protestele antiguvernamentale din Venezuela.

Câteva ore mai târziu, autoritățile l-au reținut pe reporterul spaniol Gonzalo Dominguez Loeda, dar și pe producătorul TV columbian Mauren Barriga Vargas, într-un hotel din Caracas, a anunțat Nelida Fernandez, liderul biroului local al agenției EFE.

Toate cele patru persoane reținute lucrau pentru agenția publică de știri EFE din Spania.

“Guvernul (Spaniei) cere eliberarea lor imediată (…) Guvernul cere din nou autoritățile Venezuelei să respecte statul de drept, drepturile omului și libertățile fundamentale, printre care libertatea presei ocupă un loc central”, se afirmă într-un comunicat dat publicității joi de Guvernul de la Madrid.

Totodată, o sursă diplomatică franceză a comunicat miercuri că doi jurnaliști francezi au fost reținuți în timp ce relatau despre protestele anti-Maduro, precizând că ambasada Franței încearcă să obțină eliberarea acestora.

Anterior, autoritățile din Venezuela au expulzat doi reporteri din Chile.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis recent să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat săptămâna trecută preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Nicolas Maduro a declarat că Statele Unite promovează o lovitură de stat împotriva lui și a promis că va rămâne în funcție, fiind susținut de Rusia și China. Maduro a respins apelurile făcute de Statele Unite, Canada, statele din America Latină și din Uniunea Europeană pentru organizarea unor noi alegeri.

Uniunea Europeană solicită eliberarea imediată a jurnaliștilor străini reținuți în Venezuela în contextul crizei politice din această țară, a transmis Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, aflată în vizită la București.


Ultimele stiri
Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează