Confidenţialitate


Mai mulți angajați ai aeroportului din Hamburg s-au plâns că se simt rău și au probleme respiratorii


Cel puțin 12 angajați ai Aeroportului din Hamburg s-au simțit rău și au avut probleme respiratorii, de la primele ore ale dimineții, așa că au chemat ambulanța.

Activitatea pe aeroport nu a fost însă perturbată, dar reprezentanții aeroportului au avertizat că ar putea exista unele întârzieri și cozi la filtrele de securitate.

Anchetatorii încearcă să afle sursa gazului iritant care a dus la evacuarea aeroportului în urmă cu o zi: 68 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au prezentat iritații la nivelul ochilor și probleme respiratorii.

Un angajat al aeroportului a descoperit, în zona filtrelor de securitate, un recipient gol de spray lacrimogen. Anchetatorii cred că acesta a fost golit intenționat, iar conținutul s-a răspândit prin sistemul de aer condiționat în tot aeroportul.

Polițiștii analizează acum imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Ei au exclus deocamdată varianta unui atac.

Incidentul are loc la mai puțin de 24 de ore, după ce aeroportul a fost evacuat din cauza unei substanțe toxice.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)