Confidenţialitate


Mai multe tipuri de medicamente lipsesc din farmaciile din țară. Producătorii nu sunt motivați de prețurile mici, atrag atenția asociațiile de profil | AUDIO


Mai multe tipuri de medicamente lipsesc din farmaciile din țară. Producătorii nu sunt motivați de prețurile mici, atrag atenția asociațiile de profil | AUDIO

Antibiotice pentru copii, medicamente pentru bolnavii cronici, dar și unele mărci de sirop cu ibuprofen sunt de negăsit, în această perioadă în farmaciile din întreaga țară. Semnalul vine din partea unei asociației ce reunește farmacii din București și peste 30 de județe.

Cristina Pavel, președinte al Asociației Farmaciilor Independente Ethica:

„Confruntați ca niciodată cu foarte multe lipsuri de medicamente, mă refer în mod deosebit la antibioticele cu care se tratează infecțiile acute respiratorii ale copiilor dar nu numai. Lipsesc foarte multe medicamente și din sfera afecțiunilor cronice pentru adulți, de la afecțiuni cardiace la programe naționale de sănătate, diabet, oncologie și când spun că lipsesc nu lipsesc în totalitate, dar există o aprovizionare discontinuă a farmaciilor și astfel accesul pacienților la medicamente, vorbesc de pacienții din toată țara, este foarte îngreunat. Pacienții noștri au probleme în continuare în aprovizionarea cu anumite branduri de sirop cu ibuprofen. Din fericire, încă existe alternative de la alți producători.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De vină ar fi prețul mic al medicamentelor în România, dar și exporturile paralele, consideră Cristina Pavel:

„Nu doar noi ca țară ne confruntăm cu lipsuri, dar într-adevăr prețurile mici din România reprezintă o cauză importantă a lipsei acestor medicamente iar o altă cauză o reprezintă exportul paralel de medicamente care se practică în România.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Președinta Asociației Farmaciilor Independente Ethica solicită ministerului Sănătății să intervină pentru ca bolnavii să aibă în continuare acces la medicamentele de care au nevoie:

„Pe zona mai ales a antibioticelor sau medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripție medicală, Ministerul Sănătății este autoritatea care reglementează prețurile. Politica de preturi a Ministerului Sănătății nu a fost schimbată de foarte mulți ani astfel încât ea nu mai este în acord cu modificările de pe piața farmaceutică din acest moment și putem spune că pentru producătorii de medicamente piața românească nu este o piață foarte atractivă și din acest punct de vedere ei nu sunt încurajați să aducă cantități suficiente de medicamente în România. Este nevoie clar din partea Ministerului Sănătății de a revizui această politică de prețuri.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock

Citește și: Mai multe medicamente fabricate în România ar putea dispărea, spun producătorii. Prețul Paracetamolului a crescut cu 280%


Ultimele stiri
Bihor: Prefectul Emilian Pavel vrea să stabilească reguli pentru modul în care jurnaliștii redactează știrile. Presa locală cere,…

Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează