Confidenţialitate


MAI: Localităţi din 14 judeţe, afectate de inundaţii


MAI: Localităţi din 14 judeţe, afectate de inundaţii

O centralizare a Ministerului de Interne arată că 60 de localităţi din 14 judeţe au fost afectate de inundaţii în ultimele zile.

Totuşi, nu au existat persoane sau localităţi izolate şi nici urgenţe medicale la care să nu se fi putut ajunge.

Joi dimineaţă, la sediul Guvernului, a fost organizat un comandament de urgenţă pentru inundaţii, condus de prim-ministrul Viorica Dăncilă, la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu.

Miercuri, au fost activate grupele operative sau Centrele Judeţene de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, după caz. Întreaga situaţie la nivel naţional a fost şi este în continuare monitorizată la nivelul MAI prin Centrul Naţional de Conducere Integrată.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a solicitat ca după încetarea ploilor şi revenirea la normalitate să se realizeze primele evaluări privind pagubele, pentru ca Guvernul să dispună măsuri concrete de ajutorare a populaţiei şi a comunităţilor afectate.

Autorităţile recomandă cetăţenilor din zonele vizate de avertizările hidrologice să nu se aventureze acolo unde sunt inundaţii şi să înţeleagă că măsurile dispuse de autorităţi sunt pentru protejarea vieţii şi a bunurilor lor.

Intervenţiile din ultimele 24 de ore ale angajaţilor MAI au vizat, în principal, scoaterea apei din gospodării (21 de case, 2 anexe gospodăreşti, 382 de curţi, 20 subsoluri, 4 obiective social-economice) şi îndepărtarea aluviunilor de pe căile de acces (7 drumuri naţionale, 2 drumuri judeţene, 5 poduri şi podeţe) în urma efectelor vremii nefavorabile.

Potrivit MAI, structurile de intervenţie rămân la datorie până la normalizarea situaţiei în toate judeţele.

Ministerul a mobilizat, la nivel naţional, aproximativ 16.000 de angajaţi, dintre care 8.000 de poliţişti, 3.200 de pompieri, 4.600 de jandarmi cu peste 6.600 mijloace tehnice pentru a interveni în urma avertizărilor hidro-meteorologice.


Ultimele stiri
STUDIU: Bebelușii de doar două luni pot sorta obiectele în categorii vizuale | AUDIO

Clotilde Armand câștigă definitiv procesul cu Romprest și reclamă „cel mai mare furt din bani publici din România…

Parlamentul European adoptă măsuri suplimentare pentru protejarea agriculturii statelor membre în cadrul acordului Mercosur | AUDIO

Ministrul Culturii retrage proiectul pilot care le-ar fi impus actorilor să raporteze în scris activitatea de la teatru:…

Romsilva a câştigat definitiv procesul pentru cele 43.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal | AUDIO

Gorj: O fetiță în vârstă de patru ani, adusă inconștientă la spital de mama ei. Medicii au anunțat…

Curtea de Apel București respinge cererea de suspendare a numirii lui Dacian Dragoș la CCR, dar admite sesizarea…

Piața Victoriei: Greve și proteste – risc de blocaj? Invitat este sociologul Vladimir Ionaș | AUDIO

Curtea de Apel București a respins cererea angajaților ASF, care solicitaseră anularea deciziei Guvernului de a le fi…

A fost inaugurat primul buncăr oncologic la Spitalul Universitar de Urgență din București. Managerul unității: „Tehnicile de radioterapie…