Confidenţialitate


Magistratii sunt asteptati sa dea astazi decizia finala in cazul dosarului privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare, in care e implicat si Dan Voiculescu


Zi importantă pentru Dan Voiculescu și celelalte 12 persoane condamnate în primă instanță, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare.

‘

Magistrații sunt așteptați astăzi să dea o decizie finală în acest caz.

‘

Ultimul termen a fost amânat după ce judecătorul Stan Mustaţă, cel care conducea completul de judecată, a fost reţinut.

‘

El este acuzat de procurorii anticorupţie că lua mită pentru soluţii penale favorabile.

‘

‘

La primul termen din apel, 3 dintre inculpaţi au declarat că și-au reziliat contractele cu avocaţii, așa că au solicitat o amânare pentru a-și angaja alți apărători.

‘

In septembrie anul trecut, Dan Voiculescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani.

‘

El a scăpat de cealaltă acuzație, folosirea influenţei şi autorităţii pentru obţinerea de foloase necuvenite, întrucât a intervenit prescripția.

‘

În aceeași cauză, Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA și alți 8 inculpați au primit condamnări de câte 5 sau 6 ani de închisoare cu executare. În plus, Dan Voiculescu și ceilalți inculpați au fost obligați de instanță să plătească peste 60.000.000 euro, prejudiciul adus Ministerului Agriculturii.

‘

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetari Alimentare ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, prin subevaluarea bunurilor institutului cu aproape 8 milioane de euro.


Ultimele stiri
Sanda Nicola: Majoritatea liberalilor au înțeles că nu mai există viitor lângă PSD. Opoziția e fragilă. Ce spune…

Prima rectificare bugetară din 2026: Sănătatea primește cele mai multe fonduri. Ce ministere pierd bani | AUDIO

Zece marinari sirieni, blocați de luni de zile în portul Constanța. Cer să fie lăsați să plece, unii…

Dispută între Consiliul Județean Constanța și DSU privind elicopterele de intervenție pe mare. Ce spune Raed Arafat |…

București: Nou Centru pentru tratarea tuberculozei, inaugurat la Institutul „Marius Nasta”. Investiția se ridică la 100 de milioane…

Polițiștii i-au cerut noului ministru de Interne salarii mai mari și actualizarea normei de hrană, printre altele. Ce…

Christine Lagarde pleacă de la conducerea Băncii Centrale Europene. Ar urma să ajungă la șefia Forumului Mondial Economic…

Guvernul va aproba vineri prima rectificare bugetară. Precizările făcute de ministrul Finanțelor  | AUDIO

ASF a aprobat normele pentru plata pensiilor private din Pilonul II. Când se va aplica noua lege |…

Singurul lucru care ar trebui să te sperie de Halloween este să ratezi campania de Black Friday la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează