Confidenţialitate


Magistrații ies luni în stradă în semn de protest față de modificările aduse Codurilor penale


Magistrații ies luni în stradă în semn de protest față de modificările aduse Codurilor penale

Cristi Danileț, judecător la Tribunalul Cluj, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat în direct la Europa FM că luni, 18 decembrie, între orele 12 și 13, magistrații din județele Sălaj, Maramureș, Cluj și Bistrița vor ieși în stradă, în fața tribunalelor, îmbrăcați în robă.

Potrivit lui Cristi Danileț, în toată țara se discută despre adoptarea unor forme de protest.

”Dacă dezbaterile din parlament decurg în aceeași formă, putem ajunge până la o blocare a activității instanțelor și la judecarea doar a cazurilor urgente. Nu vom scanda nimic, nu vom avea bannere sau pancarte, dar vom comunica nemulțumirile noastre.”

Constituția României interzice greva magistraților, însă, aceștia pot face anumite forme de protest.

Judecătorul Cristi Danileț a spus la Europa FM că ceea ce se întâmplă astăzi, prin modificarea legilor justiției și a Codurilor Penale, duce la blocarea unor anchete sau la ștergerea rezultatelor unor dosare prin modificarea legislația.

”Ceea ce se întâmplă în Parlament este o fraternizare între parlamentari și infractori. Avem modificarea legilor justiției pentru a afecta în mod grav cariera magistraților pe de o parte. Apoi avem modificările la codurile penale care blochează activitatea magistraților penaliști. Așa ceva este inadmisibil. Practic, nu ne vom putea îndeplini rolul de a menține ordinea în societate, de a sancționa persoanele vinovate și de a proteja victimele infracțiunilor.”

Interviul integral acordat în emisiunea Drum cu prioritate:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Iată mai jos, mesajul pe care judecătorul Cristi Danileț l-a postat pe o rețea de socializare:

”Magistrații români nu vor accepta nepăsători ca Parlamentul să dezbată legi date în favoarea infractorilor.

Este o rușine ceea ce se întâmplă. Legile nu se fac pentru anumite persoane.

In momentul de față judecătorii penaliști și procurorii discută necesitatea de a intra săptămâna viitoare într-o formă de protest.

Așadar, luni vom anunța și noi: SUNTEM CU OCHII PE VOI!

Dacă trebuie să iasă și magistrații în stradă sa înțelegeți că e groasă, atunci însă facem și asta, să vuiască Europa! ”

Pe 8 decembrie, jurnalistul Cristian Tudor Popescu afirma în emisiunea “Avocatul Diavolului” că magistrații pot avea revendicări în ceea ce privește condițiile în care își desfășoară munca.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Ceea ce nu s-a făcut până acum și cred că ar fi o premieră în România, poate chiar și în lume, ar fi să iasă într-o manifestare de stradă breasla magistraților. (…) Ei se pot exprima în legătură cu condițiile în care își desfășoară munca.(…)” spune Cristian Tudor Popescu.


Ultimele stiri
Nicușor Dan a semnat decretele pentru numirea șefilor marilor parchete. Șeful statului a explicat ce așteptări are de…

Ilie Bolojan, conferință de presă pe tema energiei electrice. Premierul prezintă cinci direcții de îmbunătățire a sistemului energetic…

Ministerul Sănătății propune modificări în sistemul de sănătate. Se introduce un nou tip de gardă, iar sălile de…

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat decizia CNA de retragere a licenţei postului Realitatea Plus

Jurnaliștii Cătălin Tolontan și Radu Naum, despre Mircea Lucescu: „A ajuns unde a ajuns pentru că s-a educat.…

India ar putea folosi șerpi și crocodili ca grăniceri pentru a opri imigrația ilegală | AUDIO

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Naţională. Suporterii, prietenii și cunoștințele…

Fraudă la achizițiile de locuințe DGASPC Argeș: directori și vicepreședinte CJ Argeș, trimiși în judecată. Alături de aceștia…

Drumul Expres Brăila – Tulcea. Compania Națională de Investiții Rutiere a aprobat Studiul de Fezabilitate | AUDIO

Două nave au traversat Strâmtoarea Ormuz, după ce Iran a acceptat redeschiderea rutei în urma armistițiului cu Statele…