Confidenţialitate


Maestrul Ion Caramitru, înmormântat cu onoruri militare pe Aleea Actorilor


Maestrul Ion Caramitru, înmormântat cu onoruri militare pe Aleea Actorilor

Stins din viață la vârsta de 79 de ani, Ion Caramitru a fost înmormântat cu onoruri militare, vineri, în prezenţa a zeci de persoane, care au aplaudat îndelung pe Aleea Actorilor Cimitirului Bellu.

Funeraliile s-au desfășurat la Biserica Visarion.

Alături de familie, la slujbă au fost prezente numeroase personalități.

În drumul spre Cimitirul Bellu, cortegiul cu trupul neînsufleţit s-a oprit, în jurul orei 12.00, în faţa Teatrului Naţional ‘I. L. Caragiale’, căruia i-a dedicat ultimii săi 16 ani de viaţă, pentru un ultim rămas bun.

La sosirea la Cimitirul Bellu, sicriul, acoperit cu drapelul României, a fost întâmpinat cu aplauze îndelungi.

Un detaşament al Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” a prezentat onorul şi a executat trei salve cu cartuşe de manevră.

Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, pe care l-a condus, îi va purta numele.

Preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), maestrul a murit duminică, internat fiind la Spitalul Elias.

Născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, Ion Caramitru debutat în 1964 pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în ‘Eminescu’, de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu, amintește Agerpres.

A fost actor şi regizor al Teatrului ‘Lucia Sturdza Bulandra’ (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestui teatru. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Süto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A colaborat cu mari regizori ai scenei româneşti precum Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu.

Ion Caramitru a jucat la Naţionalul bucureştean în roluri precum Perdican – ‘Să nu te joci cu dragostea’ de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter, 1964; Mircea Basarab – ‘Vlaicu Vodă’ de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu, 1965; Romeo – ‘Romeo şi Julieta’ de William Shakespeare, regia Val Mugur, 1967; ‘Dialoguri şi fantezii în jazz’ – spectacol de poezie şi muzică alături de Johnny Răducanu; Eduard al III-lea – ‘Eduard al III-lea’ de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008; Macbeth – ‘Macbeth’ de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu, 2011; Pierre – ‘Dineu cu proşti’ de Francis Veber, regia Ion Caramitru, din 2012; Recital – ‘Dor de Eminescu’, 2012; Prospero – ‘Furtuna’ după William Shakespeare, regia Alexander Morfov, 2014. A jucat, de asemenea, în ‘Dineu cu proşti’, ‘Furtuna’ şi ‘Magic Naţional’.

Ion Caramitru a fost şi un foarte apreciat actor de film. Dintre zecile de pelicule în care a apărut în roluri importante merită menţionate producţiile: ‘Pădurea spânzuraţilor’, film premiat la Cannes, în 1965, pentru regie (Liviu Ciulei), ‘Iarba verde de acasă’ în regia lui Stere Gulea (1978), ‘Ecaterina Teodoroiu’, regia Dinu Cocea. De asemenea, Caramitru este cunoscut publicului şi pentru rolul Socrate din celebra serie ‘Liceenii’. Talentul său, remarcat de producătorii din străinătate, l-a recomandat pentru roluri în filme precum ‘Kafka’ (1991), regia Steven Soderbergh, alături de Jeremy Irons şi Theresa Russell, ‘Mission: Impossible’, regia Brian de Palma sau minunatul rol Count Fontana din ‘Amen’ (2002), regia Costa Gavras.

A fost ministru al Culturii în perioada 1996-2000.

Ion Caramitru a fost ales preşedinte UNITER de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990.

În 2017, a fost distins cu Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, precum şi cu titlul de ambasador Shakespeare în România, oferit de Consiliul Britanic, cu ocazia Anului Shakespeare – 400.

Tot în anul 2017, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Ion Caramitru cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Cavaler, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani.

În zilele de 21-22 decembrie 1989 s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticomuniste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează