Confidenţialitate


MAE: Avertizare de ploi şi ninsori în Bulgaria


MAE: Avertizare de ploi şi ninsori în Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe de la București a emis, marți, o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde sunt aşteptate, miercuri şi joi, ploi şi ninsori abundente. Ca urmare, unele drumuri ar putea fi închise din cauza troienelor de zăpadă şi a viscolului.

Potrivit MAE, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, în perioada 10 – 11 martie, o parte însemnată a teritoriului Bulgariei va fi afectată de căderi abundente de precipitaţii sub formă de ploi şi ninsoare, fiind emis un cod galben.

Astfel, va fi Cod galben de ploaie şi ninsoare – în regiunile Sofia, Sofia-regiune, Pernik, Kiustendil, Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Loveci, Pleven, Gabrovo, Veliko Târnovo, Ruse, Târgovişte, Razgrad, Silistra, Şumen şi Dobrici; unde stratul de zăpadă va atinge 2-15 cm şi treptat, precipitaţiile sub formă de ploaie se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Condiţiile meteorologice vor fi prielnice formării stratului de polei şi apariţiei troienelor de zăpadă.

De asemenea, a fost emis Cod galben de ninsoare în regiunile Vidin, Montana, Vraţa şi Smolyan, unde stratul de zăpadă va atinge 15-20 cm. Condiţiile meteorologice vor fi prielnice apariţiei troienelor de zăpadă.

Un alt cod galben, de ploi, va fi în vigoare în regiunea Varna.

“Se recomandă cetăţenilor români să urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, iar şoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de viscol”, arată MAE.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la regimul vamal, la intrarea în R. Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în R. Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei ”Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.


Ultimele stiri
Idolul din Arcuș. Ce reprezintă figurina feminină de lut veche de peste 7.500 de ani, descoperită în timpul…

Instanța Supremă cere sesizarea Curții de Justiție a UE privind legea pensiilor magistraților. CCR ar putea amâna următoarea…

Premierul Ilie Bolojan: Absolvenții de Medicină care au beneficiat de pregătire la buget și de rezidențiat plătit de…

Sociologul Vladimir Ionaș: România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, pentru că nu știu dacă își va mai…

Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii și amenințărilor din mediul online | AUDIO

Bărbat, propus pentru arestare preventivă într-un dosar de trafic de arme. Ar fi vândut ilegal arme letale și…

Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timișoara. Primarul va ataca decizia la Înalta…

STUDIU: Bebelușii de doar două luni pot sorta obiectele în categorii vizuale | AUDIO

Clotilde Armand câștigă definitiv procesul cu Romprest și reclamă „cel mai mare furt din bani publici din România…

Parlamentul European adoptă măsuri suplimentare pentru protejarea agriculturii statelor membre în cadrul acordului Mercosur | AUDIO