Confidenţialitate


MAE: A fost identificat cel de-al doilea minor român afectat de avalanşa din Abruzzo; copilul este în spital


Autorităţile italiene au confirmat că a fost identificat şi cel de-al treilea cetăţean român, un minor, afectat de avalanşa care a lovit un hotel din localitatea Farindola, regiunea Abruzzo, a anunţat, sâmbătă, MAE, într-un comunicat de presă. Aceeaşi sursă precizează că acesta se află, în prezent, sub îngrijiri medicale la spitalul din Pescara, medicii acestei unităţi precizând că cei trei sunt în stare bună, în afara oricărui pericol.

“În continuarea informaţiilor transmise până la acest moment referitor la cei trei cetăţeni români afectaţi de avalanşa care a lovit un hotel din localitatea Farindola, în regiunea Abruzzo, vă informăm că autorităţile italiene au confirmat că a fost identificat şi cel de-al treilea cetăţean român, minor. Acesta este în viaţă şi se află, în prezent, sub îngrijiri medicale la spitalul din Pescara”, precizează MAE.

Reprezentanţii unităţii medicale din Pescara au mai confirmat că starea de sănătate a celor trei cetăţeni români este bună şi că aceştia sunt în afara oricărui pericol

Presa italiană relata, vineri seară, că fiica de cinci ani a româncei salvate, vineri la prânz, împreună cu fiul său, Gianfilippo, dintre ruinele hotelului Rigopiano, lovit de avalanşă cu două zile în urmă, ar fi printre supravieţuitori, după ce mama copilei le-a indicat salvatorilor locul în care s-ar mai afla un grup de cinci persoane.

Potrivit sursei citate, printre supravieţuitori ar fi şi patru copii, între care şi fraţii Gianfilippo şi Ludovica, cei doi copii ai italianului Giampiero Parete şi ai româncei Adriana.

Iniţial, echipele de intervenţie au găsit, vineri dimineaţă, şase supravieţuitori, ghidându-se după fumul care se vedea ieşind dintre dărâmîturile Hotelului Rigopiano, după ce românca, după toate probabilităţile, aprinsese un foc pentru a se încălzi împreună cu alţi supravieţuitori.

Când a fost scoasă afară de către pompieri, alături de fiul său, Gianfillippo Parete, în vârstă de opt ani, românca le-a strigat salvatorilor să o scoată şi pe fiica sa de cinci ani, indicând locul în care aceasta s-ar afla alături de alte persoane.

Soţul româncei, bucătarul Giampiero Parete, este cel care a anunţat producerea tragediei şi care se afla în afara hotelului împreună cu altă persoană în momentul în care avalanşa a lovit clădirea.

Primii supravieţuitori au fost găsiţi în viaţă la circa 42 de ore după avalanşă.

Serviciile de intervenţie în situaţii de urgenţă au găsit patru cadavre în hotelul lovit de avalanşă, în timp ce alte 19 persoane sunt date încă dispărute.

Avalanşa a avut loc în noaptea de miercuri spre joi şi a lovit Hotelul Rigopiano, în localitatea Farindola, pe Muntele Gran Sasso din regiunea Abruzzo (centru), iar zăpada a împins hotelul câteva zeci de metri, declara preşedintele provinciei Pescara, unde a avut loc tragedia.


Ultimele stiri
Politologul Costin Ciobanu, despre șansele Guvernului Mureșan: „AUR poate să genereze anumite surprize”. Ce spune despre intențiile PSD…

Protestul ciobanilor din Piața Victoriei: încă șapte manifestanți violenți au fost reținuți după un val de percheziții în…

Serialul „Friends” împlinește 32 de ani de la premieră | AUDIO

Prima ninsoare pe Transfăgărășan. Turiștii, sfătuiți să se asigure că au echipament potrivit și anunță traseul pe care…

Piața Victoriei. Își va depune deja Siegfried Mureșan mandatul? Invitatul lui Tudor Mușat este politologul Costin Ciobanu

Cristian Tudor Popescu: „Soarta lui Călin Georgescu depinde de înțelegerea dintre PSD și AUR” | VIDEO

București: Explozie la o butelie de gaz, într-o curte din Sectorul 5. Doi oameni au ajuns la spital

București: Festivalul „Strada de C’Arte” începe pe 23 septembrie la BCU „Carol I”. Dezbateri despre dezinformare, teatru și…

Tribunalul București a respins cererea DIICOT. Călin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen au fost plasați sub…

Noul sistem de tarifare rutieră ar urma să intre în vigoare de la 1 octombrie. Radu Miruță: un…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează