Confidenţialitate


Macron propune ca UE să intermedieze dialogul național în Belarus, chiar cu participarea Rusiei


Macron propune ca UE să intermedieze dialogul național în Belarus, chiar cu participarea Rusiei

Uniunea Europeană poate intermedia dialogul între Administraţia Aleksandr Lukaşenko şi opoziţie, inclusiv cu participarea Rusiei, a propus Emmanuel Macron, preşedintele Franţei.

Mesajul, transmis după întrevederea pe care a avut-o cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

“Un dialog între autorităţi, opoziţie şi societatea civilă este indispensabil. Noi dorim ca acest dialog să fie organizat de politicienii din Belarus. Dar Uniunea Europeană este pregătită să contribuie la acest dialog, dacă rolul nostru de mediere poate fi util şi este dorit de poporul din Belarus, împreună cu alte instituţii, în principal Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), şi incluzând Rusia în dialog”, a declarat Emmanuel Macron.

“UE va continua să se mobilizeze alături de sutele de mii de belaruşi care protestează. Trebuie să existe un dialog între autorităţi, opoziţie şi soecietea civilă”, a subliniat preşedintele Franţei, conform cotidianului Le Figaro.


Ultimele stiri
CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare

Italia: Autoritățile se pregătesc pentru noi proteste. Numărul forțelor de orfine va fi suplimentat

Incendiu la „Cuibul Vulturului”, clădire folosită inclusiv de Hitler în anii ’40. Un suspect a fost arestat |…

Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează