Confidenţialitate


Macron: Folosirea armelor chimice în Siria va provoca un răspuns imediat al Franței


Macron: Folosirea armelor chimice în Siria va provoca un răspuns imediat al Franței

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat luni că ”orice utilizare a armelor chimice” în Siria va face ”obiectul unei riposte imediate” a Franţei.

Declarația a fost făcută într-o conferință de presă, susținută după întâlnirea cu omologul său rus, Vladimir Putin. În cadrul conferinței, Macron a declarat că doreşte ”consolidarea parteneriatului cu Rusia” în această chestiune.

”Am indicat că o linie roşie foarte clară există, în ceea ce ne priveşte: utilizarea unei arme chimice de către oricine”, care va face ”obiectul unor represalii şi unei riposte imediate din partea francezilor”, a declarat Emmanuel Macron în conferința comună cu omologul său rus Vladimir Putin.

”Vreau, dincolo de munca pe care o efectuăm în cadrul coaliţiei, să ne putem consolida parteneriatul cu Rusia”, a mai spus liderul francez, citat de news.ro.

”În ceea ce priveşte Siria, am amintit care ne sunt priorităţile şi cred că putem, pe această cale, să cooperăm. În orice caz aceasta este dorinţa mea, în următoarele săptămâni”, a mai spus Macron.

”Prioritatea noastră absolută este lupta împotriva terorismului şi eradicarea grupărilor teroriste, dar mai ales a Daech”, acronimul arab al grupării jihadiste Statul Islamic.

”Acesta este firul director al acţiunii noastre în Siria”, a insistat Macron, care a convenit cu Vladimir Putin să se creeze ”un grup de lucru” franco-rus în lupta împotriva terorismului.

În privința Siriei, Emmanuel Macron a pledat pentru o tranziţie democratică în Siria, ”dar păstrând un stat sirian”, deoarece, în regiune, ”statele eşuate reprezintă o ameninţare la adresa democraţiilor noastre”.

El a apreciat că este necesar ”să se discute cu toate părţile” în dosarul sirian, ”inclusiv cu reprezentanţi ai lui Bashar al-Assad”, notând, ca răspuns la o întrebare, că ”până acum” redeschiderea Ambasadei Franţei la Damasc nu reprezintă o prioritate.

Şeful statului francez a mai avertizat că Franţa va fi ”atentă” la evacuările umanitare în regiune.


Ultimele stiri
Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan, conferință de presă la Cotroceni: „Voi răspunde în esență la patru întrebări” | LIVE TEXT…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează