Confidenţialitate


Macron, după realegerea ca președinte al Franței: Anii care vor urma cu siguranţă nu vor fi liniştiţi, dar vor fi istorici


Macron, după realegerea ca președinte al Franței: Anii care vor urma cu siguranţă nu vor fi liniştiţi, dar vor fi istorici

Victorios în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze de duminică, Emmanuel Macron a declarat că votul alegătorilor care au ales să blocheze Adunarea Naţională îl obligă în anii care vor urma, notează Agerpres.

“Ştiu că mulţi din compatrioţii noştri m-au votat nu pentru a susţine ideile mele, ci pentru a le bloca pe cele de extremă dreapta. Vreau să le mulţumesc şi ştiu că am o datorie faţă de ei în anii ce vor veni”, a declarat politicianul centrist, duminică seara, în discursul susținut în faţa susţinătorilor săi, adunaţi pentru a sărbători victoria la Turnul Eiffel din Paris.

“Va trebui să fim binevoitori şi respectuoşi pentru că ţara noastră este împovărată de atâtea îndoieli, de atât de multe diviziuni”.”Nimeni nu va fi lăsat pe marginea drumului. Va depinde de noi să lucrăm împreună pentru a realiza această unitate care ne va permite să trăim vieţi mai fericite în Franţa. Anii care vor urma cu siguranţă nu vor fi liniştiţi, dar vor fi istorici”.

“Nu mai sunt candidatul unei tabere, ci preşedintele tuturor”, a mai punctat Emmanuel Macron, care a obținut 58% din sufragii la al doilea tur de scrutin, în care adversară i-a fost eurosceptica Marine Le Pen, politiciană de extremă dreapta.

Realegerea lui Emmanuel Macron la cârma Franței reprezintă o premieră pentru ultimele două decenii de politică în Hexagon.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează