Confidenţialitate


Luptătorul Ștefan Gheorghiță, medaliat cu bronz olimpic după opt ani


Luptătorul Ștefan Gheorghiță, medaliat cu bronz olimpic după opt ani

România și-a îmbogățit palmaresul olimpic cu încă o medalie venită cu o întârziere de 8 ani.
Luptătorul Ștefan Gheorghiță, clasat pe locul al 5-lea la ediția din 2008 de la Beijing, a primit bronzul categoriei 74 de kilograme, după ce unui sportiv din Uzbekistan i s-a retras medalia de argint, pentru dopaj. Soslan Tigiev a fost descalificat după reanalizarea probelor, iar Ștefan Gheorghiță a urcat pe podium la egalitate cu bulgarul Kiril Terziev. Tot Tigiev și-a pierdut și medalia de bronz câștigată la Londra în 2012, din același motiv: dopaj cu turinabol, o substanță ce nu putea fi depistată la acea vreme. Astfel, medalia ce va intră în palmaresul lui Gheorghiță va fi a 34-a din istorie pentru România la acest sport.
Dacă luptătorul va primi acum și o recompensă pentru performanța din 2008, vom afla luni seară, în emisiunea “Tribuna Zero” de la Europa FM, la care invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia va fi noul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român – Mihai Covaliu.


Ultimele stiri
Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…

Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…

Guvernul Mureșan, respins la votul de învestire din Parlament. Au fost doar 182 de voturi „pentru” | VIDEO

În urmă cu 66 de ani, Familia Flintstone, celebra familie din „epoca de piatră” cucerea televiziunea | AUDIO

Cele mai frumoase teatre din Paris pe care merită să le descoperi | AUDIO

Fundația TEILOR acordă o bursă de 1.000 de euro unui tânăr cu rezultate academice excepționale (P)

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează