Confidenţialitate


Luni încep lucrările de lărgire a bulevardului Prelungirea Ghencea din Capitală


Luni încep lucrările de lărgire a bulevardului Prelungirea Ghencea din Capitală

Lucrările pentru lărgirea bulevardului Prelungirea Ghencea din Capitală sunt programate să înceapă luni, 9 septembrie.

Investiția denumită „Penetrație Prelungirea Ghencea – Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea’” are o durată de execuție a contractului de 24 de luni. Contractul este în valoare de aproximativ 73,5 milioane euro fără TVA, costul total al proiectului fiind de aproximativ 122 milioane euro.

Primarul general Gabriela Firea a explicat că noua arteră, care va avea aproximativ 6 kilometri, va avea cale dublă de tramvai, două benzi de circulație pe sens, pistă de biciclete (dublu sens, amplasată pe o sigura parte a arterei), trotuare și spații verzi între acestea și partea carosabila.

Totodată, se va realiza și un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) precum și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă, ulterior, până la 500 de locuri.

Primele lucrări care vor fi realizate vor fi cele de demolare.

Locuitorii din zona Prelungirea Ghencea și-au pierdut însă speranță că vor ajunge acasă în condiții decente de trafic. De aproape 15 ani tot cer supralărgirea bulevardului Prelungirea Ghencea, de fiecare dată au obținut promisiuni și atât, spune Delia Mihalache, de la Inițiativa Prelungirea Ghencea – un ONG care ani la rand a organizat în zona proteste pentru a atrage atenția autorităților că oamenii au nevoie de infrastructura.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Delia Mihalache spune că la orele de vârf, un kilometru se parcurge în aproape o oră.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)