Confidenţialitate


Luni au loc consultări la Palatul Cotroceni pe tema modificărilor privind legislația electorală


Luni au loc consultări la Palatul Cotroceni pe tema modificărilor privind legislația electorală

Președintele Klaus Iohannis va discuta cu partidelor reprezentate în Parlament despre cum se poate îmbunătăți sistemul de vot – în special pentru românii din străinătate.

Pe agenda consultărilor se vor mai afla discuții referitoare și la procedurile privind ridicarea imunității aleșilor suspectați de fapte de corupție.

Consultările vor începe la ora 10 cu reprezentanții PSD – liderul formațiunii, Victor Ponta, spunea că e nevoie, între altele, de un alt sistem pentru alegerile locale și parlamentare de anul viitor.

De la ora 11 – vor fi primiți liderii PNL. Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a făcut un apel către PSD că proiectul legii alegerilor locale să fie votat săptămâna viitoare în Senat, pentru a ajunge în termen la Camera Deputaţilor. Astfel, modificările vor putea fi aplicate la scrutinul din vara anului viitor:

Pe de altă parte, președintele UNPR, Gabriel Oprea, susține că este deschis pentru orice proiect adevărat prezentat de preşedinte.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră