Vă amintiți zăpezile de altădată? Poate că unii nici nu le-ați prins, dar ați auzit de ele din povestirile altora și aveți la dispoziție, probabil, albume sau fișiere întregi cu fotografii în care iarna e … iarnă: cu zăpezile ei, cu lumina, culorile și farmecul ei.
Însă, înaintea fotografiilor au fost picturile. Și nu puțini au fost pictorii tentați să pună pe pânză acest anotimp. Sau scene ale lui. Unii – precum cei nordicii sau slavii, care trăiesc ierni lungi și grele – s-au făcut remarcați tocmai prin peisajele de iarnă pe care le-au făcut cu migală, atenți la toate detaliile și la toate nuanțele.
Reportajul Lilianei Nicolae poate fi ca o vizită la un muzeu, printre tablouri cu peisaje de iarnă. Un muzeu, la radio.
Un tablou nu e o simplă redare a realității. Vă amintiți? Când mergeți prin muzee, ghizii vorbesc minute în șir despre o pictură. Și scot la iveală detalii pe care nici nu le observăm. Dar și semnificații.
Iar fiecare tablou are și este o poveste.
Pe site-ul Muzeului Național de Artă al României, într-un program pentru persoanele cu deficiențe de vedere, dar nu numai, este povestit tabloul Iarna, din ciclul Anotimpurile, de Brueghel cel Tânăr.
Tabloul povestit este semnat, așadar Pieter Brueghel cel Tânăr. El este, însă, o copie după o pictură aproape identică realizată de tatăl pictorului, și anume Pieter Brueghel cel Bătrân, care a rămas drept cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea.
“Pieter Brueghel cel Bătrân s-a născut în jurul anului 1525 și a decedat în 1569. El a introdus peisajul și scena de gen ca teme principale în lucrări de mari dimensiuni. Deși a murit la 40 de ani, a fost numit cel Bătrân în raport cu fiul său. Acesta, șaizeci de ani mai târziu, unul din mijloacele prin care Pieter Brueghel cel Tânăr și-a asigurat supraviețuirea atelierului a foosit pictarea replicilor sau adaptărilor după originalele tatălui alături de lucrări în stilul acestuia” – îmi spune doctor Dana Hrib, director adjunc al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.
În Muzeul din Sibiu se află una dintre cele mai copiate lucrări a lui Pieter Brueghel cel Bătrân: Peisaj de iarnă cu (patinatori și) capcană pentru păsări.
Varianta din colecția Muzeului Brukenthal este realizată, asadar, de Brueghel fiul.
„În contrast cu încremenirea de cristal a aerului şi dominanta rece a cromaticii, micile siluete umane, viu colorate, imprimă dinamism registrului inferior. Jocurile descrise sunt patinajul şi echivalentele de epocă ale sporturilor pe care astăzi le numim curling şi hochei” – spune dr. Dana Hrib.
Iernile pictate de Brueghel ilustrează o perioadă glaciară care a afectat regiunea nord atlantică din 1300 până în 1850, când canalele și râurile din Marea Britanie și Olanda au înghețat profund. Mica Glaciațiune – așa s-a numit perioda, care a făcut ca viața oamenilor să se schimbe.
„Sunt documentate perioade de foamete în care au murit și până la o treime din populație precum este cazul Estoniei și Finlandei. Furtunile au determinat inundații majore care au dus la pierderea permanentă a mari arii de teren pe coastele Olandei.
Peisaj de iarnă cu patinatori și capcană pentru păsări descrie petrecerea timpului liber într-o aşezare străbătută de un râu îngheţat”.
Erau vremuri în care gerul adus de iarnă a eliminat multe din sursele de hrană. Și totul se vede în tablou.
„În registrul inferior este redată o uşă veche, sprijinită într-un băţ legat cu o sfoară, deasupra câtorva grăunțe presărate pentru atragerea zburătoarelor. Sfoara leagă capcana improvizată de fereastra mică şi întunecată a unei case, sugerându-ne prezenţa umană din interior.
Imaginea idilică a jocului şi bucuriei desfăşurate în speciala strălucire a luminii şi a zăpezii este umbrită de acest mic petic de întuneric.
Suntem siliţi să ne amintim de cumplita iarnă a anului 1565, de frig, de foame, de permanenta grijă pentru existenţă şi ziua de mâine, de o vreme când principala sursă de hrană erau păsările cerului”.
Despre toate acestea, așadar, în tablouri rămase, peste secole, ca o mărturie în culori, lumini și umbre.
Înainte de a-l părăsi pe Brueghel – cel Bătrân, de data aceasta – vă spun că în toată Europa Occidentală, cele mai frumoase ilustrate de Crăciun sunt inspirate din pictura marelui maestru flamand. Ale sale tablouri cu peisaje de iarnă se găsesc astăzi până şi pe feţele de masă sau pe şerveţele de hârtie utilizate la cina sărbătorească de Crăciun.
Și vă mai spun că lui Brueghel cel Bătrân îi aparține o lucrare considerată primul peisaj de iarnă adevărat: Vânătorii în zăpadă. Un tablou a cărui scenă a inspirat câțiva regizori importanți. Amintim doar 2 filme ale lui Andrei Tarkovski, în care pictura, practic, prinde viață.
Mergem, însă, acum mai departe și trecem într-o altă încăpere a muzeului nostru virtual, la radio, muzeu cu tablouri de iarnă.
Și încercăm să ne amintim Bucureștiul iarna, cu ajutorul unor picturi.
„Peisagistica noastră de iarnă, legată de București, este una foarte specială, pentru că ea privește nu doar peisajul ca atare, ci și agregarea urbană. Există o foarte frumoasă lucrare a lui Marius Bunescu – Bucureștiul iarna.”
– Cum e Bucureștiul iarna în acest tablou?
„Scheletic.Siluete de arhitecturi, copaci desfrunziți, ca niște stîlpi, niște tramvaie care par suprarealiste și niște siluete umane, abia sugerate acolo” – îmi spune criticul de artă Pavel Șușară.
„O iarnă voluptoasă, senzuală și plină de substanță vitală avem la Ion Țuculescu. El are două lucrări în pereche: un om de zăpadă albastru și unul verde. Dar aici e mai degrabă temperamentul lui Țuculescu decât referentul peisagistic. Un celebru tablou de iarnă, cumva emlematic – al lui Ion Andreescu. Și acolo, tot Ion Andreescu e, nu neapărat iarna, pentru că are același tip de melancolie, de sfâșiere...”
– Până la urmă, iarna în pictură e despre ceea ce simt artiștii, ci mai puțin decât despre ceea ce văd?
„Tot ce fac artiștii este într-o măsură fundamentală despre ceea ce simt ei. Și în măsura în care trăirile lor, felul în care ei văd lumea, coincid cu trăirile privitorilor … (e important). Ei vorbesc mai mult despre cum sunt ei, nu despre ce văd ei. Pentru că toți vedem un peisaj de iarnă, dar fiecare investește în ceea ce vede propria lui stare.”
Dar, spune criticul de arta, Pavel Susara, nu e deloc simplu sa pui iarna pe pânză.
„Acest exercițiu al consemnării peisagistice în anotimpul hibernal ține, cumva, de meditație asupra vieții condiției omului care trăiește mult timp în această situație. Spațiul cultural românesc suprapus pe spațiul geografic românesc … aici istoria nu are nici o relevanță. Avem de-a face doar cu geografia și cu felul în care se coagulează atitudinile culturale. Istoria contează doar dacă un anumit eveniment s-a petrecut iarna.
Dintr-o gamă extrem de restrânsă de tonuri, trebuie să creezi întreaga culoare a spațiului, chiar dacă el nu e colorat! Dar, în profunzimea lui, culoare există. Există culoarea atmosferei, a cerului, a norului … chiar dacă e gri. Griurile acelea sunt colorate. Zăpada care acoperă totul … nici aia nu e albă. Toate lucrurile astea se obțin prin relații, prin juxtapunere, prin amestec, nu se obțin din alb. Ai scos ablul din tub și gata! , a ieșit iarna!”
– Cred că iarna e interesantă pentru artist nu numai prin culoare, ci și prin lumină. E o lumină specială iarna, chiar dacă e înorat.
„Sigur. Totul e lumină. Culoarea-i lumină . Și reglarea relației cu lumina este mult mai subtilă. ”
Foto 1 – Peisaj de iarnă cu patinatori și capcană pentru păsări, copie de Pieter Brueghel cel Tânăr, după originalul de Pieter Brueghel cel Bătrân, din colecția Muzeului Național Brukenthal/ copyright Muzeul Național Brukenthal
Foto 2 – Iarna, din ciclul Anotimpurile, de Brueghel cel Tânăr, Muzeul Național de Artă al României.
