Confidenţialitate


Lucrări pe autostrada A1, pe sensul de mers către București


Lucrări pe autostrada A1, pe sensul de mers către București

Astăzi, până în jurul orei 20:00, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, pe sensul de mers către Capitală, se vor executa lucrări de asfaltare şi frezare pe banda numărul doi, între kilometrii 60 + 408 metri şi 56, iar autovehiculele vor fi redirecţionate pe benzile numărul unu şi de urgenţă.

Continuă și lucrările pe sensul de mers Piteşti – București de la kilometrul 27+628 de metri, unde se execută reperații la un rost de dilataţie pe benzile unu şi de urgenţă, iar autovehiculele sunt redirecţionate pe banda a doua. Se estimează că lucrările se vor finaliza în data de 31 mai 2017. Pe acelaşi sens de mers se lucrează şi la kilometrul 115, pe banda a doua, traficul fiind redirecţionat pe banda numărul unu.

Pe aceeași autostradă A1, dar pe un alt sector al ei sunt anunțate lucrări până la prânz. Până în jurul orei 13:00, pe autostrada A1 Deva-Nădlac, pe sensul de mers Arad-Timişoara, se vor executa lucrări de asfaltare şi frezare pe banda numărul unu şi de urgenţă, la kilometrul 519 + 400 de metri. După finalizare, lucrările se mută pe celălalt sens de mers, respectiv Timişoara-Arad, pe banda numărul doi, până în jurul orei 17:00.

De asemenea, pe sensul de mers către Timişoara, la kilometrul 539 + 216 metri, se vor executa lucrări de reparaţie pe banda a doua, până în jurul orei 19:00, iar autovehiculele vor fi redirecţionate pe benzile numărul unu şi de urgenţă.

Lucrări programate și pe A2

Pe autostrada A2, pe sensul de mers Constanța – București, între kilometrii 144+880 şi 145+280 (tronsonul Cernavodă – Feteşti), este închisă banda numărul unu, din cauza unor degradări apărute la suprastructura viaductului. Autovehiculele sunt redirecţionate pe banda a doua.

Tot pe autostrada A2 se execută lucrări între kilometrii 111+600 și 106+600 de metri, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti. Din acest motiv, circulația rutieră în zona lucrărilor este deviată pe banda a doua a sensului opus.

De asemenea , pe sensul către litoral al autostrăzii se execută anumite lucrări la partea carosabilă la kilometrul 15+870 de metri, pe banda a doua, în zona Cernica (se preconizează că se vor încheia în data de 30 mai 2017).


Ultimele stiri
Taxele locale vor fi modificate de anul viitor, anunță premierul Ilie Bolojan: „Vor fi aplicate la valorile de…

STUDIU: Ce metode folosesc adolescenții pentru a-și realiza temele și proiectele școlare. Șase din 10 apelează la AI…

Cum se va acorda indemnizația de hrană în domeniul educației. Noile reguli se aplică din această lună |…

Apartamente vândute și revândute într-un complex rezidențial din Sectorul 5 din București. Poliția Capitalei va face verificări, după…

Ce s-a discutat la întâlnirea primarilor cu premierul. A fost prezent și Sorin Grindeanu, care a afirmat că…

Maia Sandu anunţă iniţierea unui dialog la nivel naţional pentru a reduce riscurile la care sunt expuşi copiii…

România în Direct. Consiliul de pace al lui Trump. Ce să facă Nicușor Dan?

Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…