Confidenţialitate


Lucrări de reabilitare întârziate la Cazinoul din Constanța. Ar fi trebuit finalizate pe 15 august


Lucrări de reabilitare întârziate la Cazinoul din Constanța. Ar fi trebuit finalizate pe 15 august

 Lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanța ar fi trebuit finalizate la 15 august.

Termenul a fost deja depășit. Compania Națională de Investiții, care finanțează proiectul, l-a informat pe ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, că ultimul termen avansat de constructor este sfârșitul acestui an.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Lucrările de consolidare și restaurare a Cazinoului din Constanța au inceput în 2020, urmând să fie terminate în 2022. Termenele s-au tot prelungit pentru că, pe măsură ce se muncea, constructorul a descoperit portiuni degradate, netrecute in proiect. De la 90 de milioane de lei, valoarea lucrărilor a ajuns la 175 milioane de lei.

„Sper ca până la finele acestui an să recepționăm acest Cazinou. În afară de contractul care îl avem noi în execuție sunt și lucrări care țin de autoritatea publică locală. Sunt lucrări exterioare pe care și le-au asumat”, a declarat ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.

Primarul Constanței, Vergil Chițac, după ce s-a consultat cu constructorul, a avansat noul termen pentru finalizarea proiectului, 15 noiembrie. Dar până atunci, primarul speră ca ministrul Dezvoltării să își pună semnătura pentru inceperea construirii stadionului  „Gheorghe Hagi” din Constanța.

Adrian Veștea dă vestea bună:

„Cu siguranță în următoarea lună putem semna contractul de execuție cu antreprenorul care a câștigat această procedură”.

Stadionul din Constanța va avea o arenă de 18.000 de locuri, un teren de antrenament pentru fotbal și atletism, iar pentru construirea lui CNI alocă 490 milioane de lei.

Foto: Facebook Adrian Veștea 


Ultimele stiri
Covasna: Muzeul „Steaua Roșie”, care reconstituie viața în comunism, inaugurat la Sfântu Gheorghe. Acces gratuit în perioada 23–25…

Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: Procurorii spun că elevul de 13 ani a acționat premeditat…

PNL avertizează PSD „să nu împingă din nou țara pe un drum greșit” : „Din acest moment, răspunderea…

Premierul Luca Niculescu, primele declarații după învestirea Guvernului: „Ne apucăm imediat de treabă. Prima ședință de guvern va…

Guvernul Niculescu a fost învestit de Parlament. S-au înregistrat 280 de voturi favorabile instalării Executivului. Premierul Luca Niculescu:…

Constanța: Percheziții DNA la Confort Urban, firma Primăriei. Legătura cu dosarul procurorilor cercetați pentru mită și șantaj |…

Agheasmă, busuioc și tămâie pentru Luca Niculescu, oferite în Parlament de liderul grupului PACE. Cum a reacționat premierul…

Peste 51.000 de elevi învață să mănânce sănătos și să protejeze mediul, într-un program susținut de chefi cu…

DNA, sesizat după ce statul a plătit 2,6 milioane de lei pentru albume turistice care nu au fost…

Italia: Probleme de aprovizionare în sudul țării, după ce transportatorii au blocat unele drumuri și centre de distribuție…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează