Confidenţialitate


Lucian Goian va juca în Australia


Lucian Goian va juca în Australia

Fostul internațional Lucian Goian își continuă cariera într-un alt campionat la mii de kilometri de România.
Fundașul central de 34 de ani, care a jucat ultima oară la Mumbay City, în India, a semnat un contract până la vară cu echipa australiană Perth Glory, unde director sportiv este fostul fotbalist al Unirii Urziceni, Jacob Burns. Goian ar putea debuta chiar duminică, împotriva liderei Sydney FC, iar cu 4 etape înaintea finalului sezonului regulat în Australia, Perth Glory se află pe locul al 5-lea.
Lucian Goian a debutat la Foresta Suceava și a mai jucat la FC Onești, Ceahlăul, Dinamo, Astra, Tianjin Teda și Beijing Baxy în China, FC Brașov, CFR Cluj și Mumbay City.


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează