Confidenţialitate


Lucian Bode a plagiat sub 3% în teza de doctorat, anunță UBB. Emilia Șercan: „Probleme sunt mult mai mari / Titlul ar trebui retras” | AUDIO


Lucian Bode a plagiat sub 3% în teza de doctorat, anunță UBB. Emilia Șercan: „Probleme sunt mult mai mari / Titlul ar trebui retras” | AUDIO

Ministrul de Interne Lucian Bode a plagiat în teza de doctorat, dar fragmentele cu probleme reprezintă sub 3% din teză. Sunt concluziile Universității Babeș-Bolyai din Cluj, după analizarea lucrării. Specialiștii au mai indentificat și unele erori de citare.

Comisia de Etică a instituției transmite însă că nu există o certitudine că plagiatul a fost unul intenționat.

Transmite și că nu a analizat teza de doctorat a lui Lucian Bode din punctul de vedere al calității documentului întrucât nu face parte din atribuțiile sale.

Jurnalista Emilia Șercan, specializată în verificarea lucrărilor de doctorat și cadru didactic universitar, susține la Europa FM că verdictul Universității Babeș-Bolyai ar fi prea blând raportat la realitate.

„Din analiza pe care eu am reușit să o fac asupra unei părți a tezei eu aș spune că problemele de plagiat în teză sunt mult mai mari decât procentul indicat de Universitatea Babeș-Bolyai iar în categoria erorilor de citare eu aș spune că acele erori de citare identificate de Universitatea Babeș-Bolyai s-ar încadra la ideea de nou-eufemism pentru mascarea plagiatului. O eroare de citare înseamnă atunci când un autor indică în mod greșit o pagină, dar atunci când tu practic preieri cuvânt cu cuvânt, pui doar o notă de subsol și atribui unui autor un pasaj preluat dar nu pui ghilimele este tot plagiat.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Emilia Șercan mai spune că verdictul de acum al Comisiei de Etică în cazul Lucian Bode nu înseamnă că teza de doctorat a acestuia nu poate fi analizată în continuare:

„Titlul de doctor pe care îl deține ministrul Lucian Bode ar trebui retras și numai pentru faptul că teza de doctorat este plagiată, dar teza respectivă de doctorat nu are nicio valoare științifică. Este o teză care nu se ridică nici măcar la nivelul unui referat sau a unui eseu pe care ar trebui să îl realizeze un student de anul III. Eu cred că verificările sunt deschise și ar trebui să rămână deschise în măsura în care vor exista și alte dovezi clare de plagiat în teza de doctorat a domnului Bode pe care Universitatea ar trebui să le evalueze.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Europa FM a cerut un punct de vedere mai detailat atât de la la rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, cât și pe reprezentantul Comisiei de Etică ce a analizat lucrarea ministrului de Interne, profesorul doctor Dacian Dragoș.

Așteptăm o reacție.

Foto: Colaj Europa FM / George Călin

Citește și: Lucian Bode, despre acuzațiile de plagiat: „Am văzut fițuica prezentată de USR, un demers penibil, plin de minciuni” | AUDIO


Ultimele stiri
Papa Leon al XIV-lea a fost diagnosticat cu o formă de cancer pulmonar. Medicii i-au extirpat o parte…

Ministerul Sănătății analizează sesizările medicilor rezidenți legate de neregulile de la examenul de medic specialist. Candidații au cerut…

Tulcea: Trei drone detectate în apropierea localităţii ucrainene Vâlkove. A fost emis mesaj RO-ALERT în nordul județului

Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează