Confidenţialitate


Loterie pentru bonurile fiscale din luna ianuarie


Loterie pentru bonurile fiscale din luna ianuarie

Ministerul Finanţelor Publice organizează, duminică, selecţia celor câştigătorilor la Loteria bonurilor fiscale emise în perioada 1-31 ianuarie.

Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, iar selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape, aminteşte Agerpres.

Duminică va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.

Extragerea din prima etapă de selecţie a câştigătorilor Loteriei bonurilor fiscale din 18 februarie a.c. va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19 şi 50 de minute.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al Loteriei Române pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.


Ultimele stiri
Ploșnițe la Spitalul Colentina din București. Șase pacienți au fost mutați de la Neurologie, iar o parte din…

Audierile miniștrilor propuși în Guvernul PSD-Luca Niculescu. Declarații din timpul acestora. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO

Peste 70 de școli din Ungaria, vizate luni de amenințări cu bomba. Aceleași amenințări, primite prin e-mail și…

Prahova: O imagine generată cu AI, care arăta un urs pe o stradă din Câmpina, a alertat cetățenii…

Franța: Restricții de circulație în anumite zone ale țării, după protestele violente ale tinerilor. Anunțul premierului Lecornu |…

Atac cibernetic la Societatea de Radiocomunicații. Serviciul de e-mail al companiei, suspendat preventiv

Franța: Studenții au blocat accesul turiștilor la Muzeul Luvru, în semn de solidaritate cu mișcarea liceenilor | AUDIO

Bucureștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept

Spania: Guvernul aprobă o sumă de 45 de milioane de euro pentru 2.000 de locuri noi de cazare…

Academia Europa FM. Împotriva cui protestează tinerii din Franța și Italia?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează