Confidenţialitate


LONDRA: Premierul Boris Johnson invită opoziția la testul unei moțiuni de cenzură


LONDRA: Premierul Boris Johnson invită opoziția la testul unei moțiuni de cenzură

Premierul britanic a lansat miercuri o provocare opoziţiei, în faţa deputaţilor reuniţi într-o atmosferă incendiară, să voteze o moţiune de cenzură, pentru a debloca criza legată de Brexit, relatează Agerpres, citând AFP.

“Parlamentul trebuie fie să stea deoparte şi să lase guvernul să pună în aplicare Brexitul, fie să prezinte o moţiune de cenzură”, a declarat Boris Johnson, la o zi după hotărârea istorică a Curţii Supreme care a anulat decizia sa de a suspenda parlamentul.

Deputaţii au “până la sfârşitul şedinţei de astăzi [miercuri – n.r] pentru a prezenta o moţiune de cenzură împotriva guvernului! Daţi-i drumul! Şi o vom putea vota mâine!”, a continuat șeful guvernului conservator. “Vor avea curajul să facă asta? Sau vor refuza să-şi asume responsabilitatea?”, a mai supus el, ridicând tonul pentru a acoperi huiduielile opoziţiei.

“De ce le este frică?”, a întrebat Boris Johnson, criticând un “parlament paralizat” care “va continua să saboteze negocierile” privind Brexitul cu Uniunea Europeană, şi reiterând apelul său la organizarea de alegeri legislative anticipate.

Acest lucru i-ar permite să scape din situaţie actuală de criză şi să aibă mâinile libere pentru a-şi desfăşura strategia privind Brexitul, până în prezent sistematic respinsă de parlament de la instalarea sa la putere în iulie.

La rândul său, liderul opoziţiei laburiste a afirmat că, deşi doreşte demisia lui Boris Johnson, nu sprijină organizarea de alegeri atât timp cât ameninţarea unui Brexit fără acord, pentru care actualul premier s-a pronunţat în repetate rânduri, nu va fi îndepărtată.

Jeremy Corbyn doreşte mai întâi amânarea Brexitului şi apoi organizarea de alegeri. “Nimeni nu are încredere în prim-ministru. Pentru binele acestei ţări, el trebuie să plece”, a declarat laburistul în plenul unei Camere turbulente.


Ultimele stiri
Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia

Papa Leon al 14-lea, turneu apostolic în America de Sud. Va vizita Uruguay, Argentina și Peru | AUDIO

Două noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave care urmau să aterizeze pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni.…

Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert

Iranul avertizează că ar putea lovi bazele americane din Europa, inclusiv din România, dacă SUA reiau atacurile |…

Tinerii cu venituri de până la 4.000 de lei ar putea primi ajutor de la stat pentru chirie.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează