Confidenţialitate


LONDRA: Brexitul, principala temă a dezbaterii electorale dintre Johnson și Corbyn


LONDRA: Brexitul, principala temă a dezbaterii electorale dintre Johnson și Corbyn

Conservatorul Boris Johnson și contracandidatul său laburist, Jeremy Corbyn, s-au confruntat, marți seara, în cadrul primei dezbateri electorale organizate înaintea alegerilor generale care sunt programate la 12 decembrie, abordând în principal subiectul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, notează BBC.

Premierul în exercițiu a promis „finalizarea acestei mizerii naționale”, susținând că opoziția laburistă oferă „doar divizare și impas”.

În schimb, Jeremy Corbyn a transmis că partidul său va “rezolva” Brexitul prin a oferi poporului “ultimul cuvânt”, sugerând astfel organizarea unui al doilea referendum pe această temă.

Conform unui sondaj YouGov, părerile electoratului sunt împărțite în ceea ce privește câștigătorul acestei prime dezbateri.

Boris Johnson vrea să obțină majoritatea parlamentară în urma scrutinului de pe 12 decembrie pentru a putea încheia acordul cu Uniunea Europeană și pentru a putea retrage statul britanic din Blocul comunitar pe 31 ianuarie 2020.

Jeremy Corbyn susține, în perspectiva câștigării alegerilor de către Partidul Laburist, că va renunța la acordul negociat cu Bruxellesul și va pune bazele unuia nou care să stipuleze existența unei uniuni vamale și a unor relații mai strânse în cadrul unei piețe comune, pe care ulterior îl va transmite validării publice prin vot.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa