Confidenţialitate


Lockdown nocturn pe insula grecească Mykonos


Lockdown nocturn pe insula grecească Mykonos

În urma creşterii numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2, insulă elenă Mykonos este nevoită să îşi trimită turiştii în camerele de hotel pe timpul nopţii.

În urma unui focar „îngrijorător” de Covid, Ministerul grec al Protecţiei Civile a anunțat că interzice difuzarea non-stop a muzicii pe insulă, inclusiv în magazine, cafenele şi în barurile de pe plajă.

De asemenea, în Mykonos circulaţia este restricţionată pe timp de noapte, în intervalul orar 01.00-06.00, relatează Reuters.

Exceptaţi de la regulă fac cei care merg sau se întorc de la locul de muncă, ori persoanele care au urgenţe medicale.

Restricţiile impuse în Mykonos au intrat în vigoare vineri și vor rămâne valabile până pe 26 iulie.

Grecia a stabilit un set de măsuri anti-Covid pentru restaurante şi spaţii destinate divertismentului.

Autorităţile avertizează cu sancţiuni şi amenzi usturătoare aplicate în cazul abaterii de la reguli.

Primarul stațiunii Mykonos, Konstantinos Koukas, a declarat că impunerea restricţiilor în mijlocul sezonului turistic este „nedreaptă”.

„Mykonos nu poate fi singura insulă unde nu răsună muzica”, se plânge edilul pe Facebook, comentând că singurul efect al măsurii va fi acela că toţi turiştii vor alege alte destinaţii de vacanţă.

Înainte de pandemie, Mykonos atrăgea peste un milion de vizitatori.


Ultimele stiri
Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…

Ședința extraordinară a Guvernului a fost amânată. Ordonanța pentru plafonarea adaosurilor la carburanți nu a primit aviz de…

Protestul minerilor din Valea Jiului, în fața Guvernului: „Nu avem cu ce să plătim facturile, nu avem nimic”.…

Sibiu: Sălile de jocuri de noroc vor fi scoase în zonele mărginașe ale orașului, iar proprietarii vor trebui…

Creșterea prețurilor schimbă obiceiurile românilor. În loc să cheltuiască pe produse scumpe, aleg mai des experiențe simple, cum…

Piața Victoriei: economia, între efectele războiului și certurile politice. Invitat este consultantul Marius Luican