Confidenţialitate


Liviu Dragnea, despre remaniere: Sunt miniştri care fug de semnătură, nu mai pot rămâne în guvern


Liviu Dragnea, despre remaniere: Sunt miniştri care fug de semnătură, nu mai pot rămâne în guvern

Preşedintele PSD a declarat, duminică seara, că sunt miniştri care “fug de semnătură” şi a anunţat că despre remaniere se va discuta într-un Comitet Executiv Naţional al partidului, după referendumul pentru revizuirea Constituţiei.

Liderul PSD a precizat că premierul Viorica Dăncilă va face o analiză şi un set de propuneri referitor la remaniere, notează Agerpres.

“Am tot vorbit despre cum se va face remanierea (…) Doamna prim – ministru va veni cu un set de propuneri generat de analiza pe care dumneaei a făcut-o şi continuă să o facă până la momentul în care vom avea această decizie, sigur după referendumul pentru familie. Şi va fi o decizie foarte mult dezbătută în CEX. Dau la o parte această, mă rog, manipulare, nu schimb eu, nu, aia va fi în CEX şi îi anunţ pe toţi că va fi o discuţie foarte serioasă şi foarte dură, pentru că nu mai poate fi un ministru, cineva, membru al Guvernului, dacă nu ştie să comunice”, a spus Liviu Dragnea la Antena 3.

Preşedintele PSD a subliniat că nu mai pot rămâne în guvern miniştrii care nu comunică.

“M-am săturat să fiu paratrăznet, nici nu mai pot să fac faţă să vorbesc despre toate şi nici nu e treaba mea, până la urmă. Nici doamna prim-ministru nu poate vorbi despre orice, din fiecare minister, ministrul trebuie să-şi prezinte, că sunt miniştri care fug de semnătură, care fug din minister, care nu semnează, care au delegat, care nu comunică ce fac, nu mai pot rămâne acolo”, a afirmat Liviu Dragnea.

Întrebat cine sunt miniştrii care nu semnează, Liviu Dragnea a răspuns că va spune în Comitetul Executiv Naţional, unde va avea loc o discuţie foarte “serioasă”.

“Va fi unul sau altul? Încă o dată le spun şi colegilor mei din partid şi miniştrilor, că discuţia va fi foarte sănătoasă, foarte serioasă şi foarte adâncă. Nu ştiu dacă va fi de opt ore, dar nu va fi aşa de… Sunt miniştri care nu semnează, pur şi simplu, nu îşi asumă răspunderea, deleagă semnătura altcuiva sau unele acţiuni chiar le blochează. N-are rost să spun acum, sigur voi spune lucrurile astea acolo”, a afirmat Liviu Dragnea.


Ultimele stiri
Premierul Donald Tusk avertizează că Polonia ar putea ieși din UE, pe fondul tensiunilor interne privind fondurile de…

Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală gratuită. Deputat PNL: „Nu va mai fi un…

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Sper că pachetele legislative pentru reforma administrației și pentru relansare economică să fie aprobate…

Reacții internaționale după atacul armat dintr-o școală din vestul Canadei, în care nouă persoane și-au pierdut viața, iar…

Reduceri semnificate la pachetele de vacanță pentru 2026 până la sfârșitul acestei săptămâni. De la ce preț pornesc…

ANSVSA îi încurajează pe copii și părinți să participe la cursurile opționale pentru o alimentație sănătoasă. Cei mici…

Kristof Lajos, supranumit „profesorul de genii”, a fost condamnat definitiv la șapte ani și 10 luni închisoare pentru…

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentații marilor companii americane: Le-am transmis că există toată deschiderea din partea…

Deputatul USR, Alexandru Dimitriu, despre decizia șefei ICCJ de a solicita CCR să sesizeze CJUE privind legea pensiilor…

Piața Victoriei. Invitat este ministrul Dezvoltării, Cseke Attila | AUDIO