Confidenţialitate


Rusia ar putea folosi drone ucrainene capturate pentru provocări în statele baltice, avertizează ministrul apărării din Lituania


Rusia ar putea folosi drone ucrainene capturate pentru provocări în statele baltice, avertizează ministrul apărării din Lituania

Sursa foto: X / Ministrul apărării din Lituania, Robertas Kaunas

Rusia ar intenționa să folosească drone capturate de la ucraineni pentru a lansa provocări în regiunea baltică, potrivit oficialilor din domeniul informaţiilor din Lituania, a declarat joi ministrul lituanian al apărării, Robertas Kaunas, citat de Reuters.

Potrivit oficialului lituanian, Rusia ar urmări printr-o astfel de acțiune să descurajeze NATO să mai acorde sprijin Ucrainei.

„Vorbim de o operaţiune sub steag fals, care foloseşte o dronă ucraineană falsă. (…) Unul din obiective este ca NATO să ezite şi să îşi reducă sprijinul pentru Ucraina. Vă pot asigura că nu se va întâmpla asta”, a spus ministrul lituanian al Apărării, Robertas Kaunas.

Lideri din Polonia şi din cele trei state baltice – Lituania, Letonia şi Estonia – au avertizat că Rusia ar putea planifica atacuri sau sabotaje în ţările lor, membre NATO şi susţinătoare ale Ucrainei, pentru a modifica direcţia războiului din Ucraina şi a reduce sprijinul pentru Kiev.

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a arătat în iulie că informaţiile obţinute indică faptul că Moscova intenţionează să atace infrastructuri, ceea ce a determinat măsuri de precauţie legate de energie şi transport. La momentul respectiv, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susţinut că afirmaţiile respective sunt „poveşti de groază” pentru justificarea militarizării împotriva Rusiei.

Mai multe drone lansate de Ucraina împotriva unor ţinte din Rusia au fot deviate în ultimele luni către spaţiul aerian al Finlandei şi al statelor baltice. Ucraina susţine că Rusia a folosit în acest scop dispozitive electronice de apărare care bruiază sau imită semnalele de control.

Moscova a sugerat că de fapt balticii sunt complicii ucrainenilor, permiţându-le să folosească spaţiul lor aerian pentru atacuri împotriva Rusiei.


Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează