Confidenţialitate


Liderii UE au ajuns la un prim acord privind imigranții: 40.000 de imigranți din Grecia și Italia, relocați în alte țări europene


Potrivit datelor agenției ONU pentru refugiați, anul acesta 63.000 de imigranți au ajuns pe mare în Grecia și alți 62.000, în Italia, așa că oficialii de la Roma, au cerut ajutor partenerilor europeni.

La summit-ul de la Bruxelles, președintele Consiliului European, Donald Tusk le-a cerut statele membre UE să accepte să împartă povara bărcilor pline cu imigranți, care au traversat Marea Mediterană, în căutarea unei vieți mai bune în Europa.

Pentru început, 40.000 de imigranți din Italia și Grecia vor fi repartizați,în următorii 2 ani, în alte țări europene. Unde anume, nu s-a stabilit.

Miniștrii de interne urmează să finalizeze schema de repartizare a imigranților până la sfârșitul lunii iulie – anunță BBC News.

“Fiecare ţară ar trebui să facă o promisiune”, a spus preşedintele Franței, Francois Hollande.

Oricum, nu vor exista deocamdată cote obligatorii de imigranți pentru fiecare stat, deoarece sunt în continuare țări care se opun acestui demers. Se merge mai mult pe ideea voluntariatului, ceea ce l-a făcut pe premierul italian Matteo Renzi să numească acest plan “modest”.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa